O femeie care a consumat alcool a provocat un accident rutier oldat cu pagube materiale. Evenimentul a avut loc, luni seară, 20 februarie, în jurul orei 19:30, pe bulevardul Decebal, în Piatra Neamț.
Accidentul s-a produs între două autoturisme.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că în urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, respectiv avarierea unui autoturism, conform romania24.ro.
La volanele celor două autoturisme se flau o femeie de 31 de ani, din Alexandru cel Bun, și un bărbat de 58 de ani, din Piatra-Neamț.
Cei doi șoferi au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul femeii de 31 de ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a precizat Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
Foto descriptiv Playtech.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident tragic în faţa Palatului de Justiţie din Bucureşti! Un om a fost decapitat