Incredibil dar adevărat! Un bărbat din Giurgiu a vândut un bloc care nu era a lui, acesta fiind anchetat de polițiști.
Bărbatul s a ales cu peste 1 milion de euro din vânzarea a 30 de garsoniere.
Acesta a reușit să păcălească peste 30 de persoane care au plătit avansul pentru garsoniere iar printre păgubiți s-au numărat și agenți de poliție. O garsonieră de 26 de metri pătrați era vândută cu 13.000 de euro.
Păgubiții încearcă cu disperare să își recupereze banii însă bărbatul le-ar fi spus că nu îi mai are. Ar fi cheltuit toată suma pe diferite mașini de lux chiar dacă acesta nu deține permis de conducere, scrie observatornews.ro.
Potrivit sursei citate una din persoanele înșelate, o femeie care îl somase pe bărbat pentru restituirea sumei s-a trezit cu 3 euro în cont.
Cele 30 de persoane păcălite au făcut reclamație la poliție iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru înșelăciune.
„La nivelul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu se află în lucru un dosar penal în care sunt reunite mai multe plângeri privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.”
Deoarece suspectul nu este de găsit mai mulți păgubiți au anunțat o recompensă oricărei persoane care poate oferi informații despre escroc.
Foto: observatornews.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro