anchetaonline.ro

Informații noi transmise de primarul Ion Gîrleanu locuitorilor comunei Bogați

de | 11.07.2025 17:46 | Județean, Administrație

Ion Gîrleanu, primarul comunei Bogați a transmis astăzi prin intermediul paginii de socializare faptul că dl. Lixandru Valentin a fost numit în funcția de administrator după demisia lui Bogdan Voiculescu, administratorul rețelei de apă din localitate.

Stimați consăteni,
După cum știți, administratorul rețelei de apă din localitatea noastră, în persoana domnului Bogdan Voiculescu, a demisionat (din motive personale) fapt ce a lăsat un mare „gol” în activitatea de distribuire a apei.
Personal, îmi exprim public regretul pentru că am pierdut un om deosebit, dar accept, cum este normal, libertatea de voință a fiecărei persoane.
Însă am luat măsuri de mobilizare pentru ca dumneavoastră să nu suferiți pe linia distribuirii apei potabile.
L-am numit prin hotărâre de consiliu pe dl. Lixandru Valentin în funcția de administrator, iar în perioada următoare vom îndeplini toate formalitățile de predare-primire.”
Primarul Ion Gîrleanu anunță de asemenea achiziționarea unei noi pompe care a fost deja introdusă în puțul din satul Suseni.
Astfel am hotărât ca primăria să se implice mai mult în această activitate. Pe lângă alte realizări, ieri, o echipă a primăriei, în frunte cu viceprimarul, dl. Gigel Tecaru și cu aportul serviciului financiar am reușit să achiziționăm cea de-a doua pompă pe care am și introdus-o în puțul din satul Suseni dându-ne siguranța că atât aici cât și în Bujoi-Bîrloi (care mai necesită ceva intervenții) nu vor mai fi probleme de apă, indiferent cât de mare va fi seceta.”
Totodată, edilul comunei Bogați informează cetățenii că urmează măsuri de reabilitare a celui de-al doilea bazin din satul Bogați.
De luni am hotărât să luăm măsuri de reabilitare a celui de-al doilea bazin din satul Bogați, unde a fost montată prima pompă achiziționată astfel că și aici vor fi rezolvate problemele de ordin negativ privind distribuirea apei către dumneavoastră.
Să auzim de bine și la cât mai multe realizări de acest gen!”, a adăugat primarul Ion Gîrleanu pe pagina de Facebook.
Foto descriptiv
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: