Informații utile legate de îngrijirea pomilor fructiferi în perioada de repaus vegetativ, transmise de Primăria orașului Topoloveni.

Pentru a asigura sănătatea și productivitatea pomilor, lucrările din sezonul rece sunt esențiale. Perioada optimă este de la căderea frunzelor până la umflarea mugurilor.
Lucrările de igienă
Îndepărtați ramurile și lăstarii bolnavi, faceți tăieri corecte sub zona afectată și eliminați fructele sau frunzele infectate.
Pomii grav bolnavi trebuie scoși din livadă, iar cuiburile de dăunători distruse.
Nu uitați de protecția împotriva rozătoarelor și de o fertilizare echilibrată.
Tratamente de iarnă:
Aplicați fungicide pe bază de cupru pentru prevenirea bolilor și uleiuri horticole (cu sau fără insecticid) pentru combaterea dăunătorilor care iernează în scoarță.
Condiții de aplicare:
Efectuați tratamentele pe timp liniștit, fără vânt puternic (sub 5 m/s) și la temperaturi de peste 4–6°C.
Verificați întotdeauna compatibilitatea produselor utilizate.
Norme de aplicare:
1500 l apă/ha: măr, cireș, vișin, nuc
1000 l apă/ha: păr, prun, cais, gutui, arbuști fructiferi
Important! Țineți evidența tratamentelor într-un registru și respectați normele de protecție a mediului și siguranță.
O livadă îngrijită corect iarna înseamnă o recoltă sănătoasă vara!

Foto: Facebook Primaria Orașului Topoloveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














