Mandate puse în executare de polițiști!
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au pus în executare la data de 8 ianuarie două Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Tribunalul Argeș, privind doi piteșteni.
Potrivit IPJ Argeș, un bărbat de 30 de ani din Pitești a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, iar altul de 36 de ani la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, respectiv trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Bărbații au fost introduși într-o unitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în vederea executării pedepsei.
Sursa foto Playtech.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro












