Alina Gorghiu, deputatul și președintele PNL Argeș, anunță că împreună cu mai mulți parlamentari a propus o inițiativă legislativă care vizează transformarea depistării substanțelor psihoactive în sânge într-o infracțiune, în încercarea de a spori siguranța pe drumurile publice. Această măsură are ca scop eliminarea ambiguității legate de influența consumului asupra capacității de a conduce, subliniind importanța unor reglementări clare și eficiente pentru a preveni tragediile rutiere cauzate de consumul de droguri.
”Toleranță zero este mesajul meu legat de droguri și alte substanțe când te urci la volan!
Azi, împreună cu colegii parlamentari – Robert Cazanciuc , Andronache Gabriel, Cristian Niculescu Țâgârlaș, Ciuca Bogdan , Daniel Fenechiu și alți parlamentari, am depus în procedură de urgență, o inițiativă legislativă care stabilește ca atunci când este depistată în sânge o substanță psihoactivă, fapta să fie considerată infracțiune. Aceasta modificare va elimina discuții legate de aptitudinea de a influența condusul unui autovehicul pe care o expertiză ulterioară ar trebuie să o evidențieze. Ai consumat, stai acasă, nu pui în pericol viața altora.
Sunt necesare câteva observații:
- legea trebuie să fie clară și predictibilă și atunci când vine vorba de siguranța pe drumurile publice;
- cu toții ne dorim cât mai puține drame provocate de consumatorii de droguri, substanțe psihoactive sau alcool care nu au ce căuta la volan;
- povești cu final nefericit auzim cu toții de ani de zile, dar pentru mine, identificarea unor pârghii pentru diminuarea flagelului drogurilor și substanțelor psihoactive rămâne prioritate;
- trebuie să fim atenți și la opinia specialiștilor în medicină, potrivit cărora o evaluare neuro-cognitivă a conducătorului auto nu va putea stabili modul de reacție în acel interval de câteva secunde de când s-a produs accidentul. Mai mult decât atât, substanțele psihoactive prin efectele de stimulare și euforie predispun la un comportament rutier periculos, acceptând riscuri pe care în absența substanței respective, nu și le-ar fi asumat persoana în cauză.
Avem nevoie de această lege cât mai repede în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis luni, că este nevoie de expertize pentru a stabili dacă substanțele psihoactive găsite în organismul unui șofer îi afectează capacitatea de a conduce. Urmare a acestei hotărâri, se va genera un val de solicitări de expertize, lucru care va duce în mod cert la multe amânări și tergiversări. Vorbesc aici, inclusiv pe cazuri aflate în atenția publică de ceva timp, cum este cazul Pascu – tragedia de la 2 mai în urma căreia doi tineri și-au pierdut viața.”, a transmis președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu.
Foto descriptiv. Sursă foto: Parlamentul României – Camera DEputatilor și FB Alina Gorghiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: