Executivul a adoptat în ședința de azi o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituţiile publice. Actul normativ prevede ca, începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice care au calitatea de ordonator de credite nu mai pot emite acte administrative prin care să stabilească drepturi de natură salarială suplimentare faţă de cele stabilite în legislaţia specifică în vigoare.
Astfel, se reglementează și faptul ca instituțiile publice, indiferent de modalitatea de organizare și finanțare, nu vor mai putea raporta în categoria arierate eventualele drepturi de natură salarială, stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare și contribuțiile aferente acestora, sumele respective raportându-se în categoria plăți restante. Prin actul normativ se va debloca situația existentă în prezent în cazul unor instituții publice, astfel încât să-și poată desfășura în continuare activitatea pentru care au fost create. Potrivit informării Guvernului, eventualele provizioane înregistrate în contabilitate de instituțiile publice, pentru categoriile de datorii față de personal, reprezentând drepturi de natură salarială, stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare și contribuțiile aferente acestora, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se anulează.
Foto descriptiv. Sursa foto: infofinanciar.ro.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
O nouă bancă de stat. Guvernul a aprobat înființarea Băncii de Investiții și Dezvoltare