Ministerul Finanțelor precizează că sistemul e-Factura va anula automat facturile încărcate în mod repetat. Totodată, în contextul implementării cu caracter obligatoriu a sistemului RO e-Factura de la 1 ianuarie 2024 în relaţia business-to-business (B2B), Ministerul Finanțelor (MF) anunță că, în primele zile de funcționare, peste 5 milioane de facturi au fost expediate cu succes în sistemul e-Factura, în valoare totală de 25 miliarde de lei.
”Faptul că numai în ultimele 24 ore aproximativ un milion de facturi au fost transmise prin intermediul acestui sistem arată, fără îndoială, dovada concretă a funcționării sale. Sigur că implementarea e-Factura este un pas semnificativ către modernizarea sistemului nostru financiar. Înțelegem că această tranziție generează anumite provocări, dar suntem hotărâți să le depășim împreună cu mediul de afaceri și contribuabilii. Trebuie să gândim constructiv: prin intermediul unor întâlniri tehnice săptămânale și a unei colaborări strânse cu reprezentanții platformelor de facturare, dorim să consolidăm un dialog eficient. Este nevoie să lucreze cu exemple concrete acolo unde reclamă diverse inadvertențe, pentru a îmbunătăți continuu sistemul e-Factura. În același timp, luăm măsuri rapide atunci când apar aspecte cum este încărcarea repetată a facturilor, astfel că vom introduce un mecanism prin care sistemul e-Factura va anula automat facturile încărcate în mod repetat. N-aș vrea să uităm că măsura aceasta a venit în contextul în care datele Comisiei Europene arată 9 miliarde de euro pierderi de TVA din banii românilor, din care 40% din achiziții comunitare”, a explicat ministrul Marcel Boloș în informarea publicată.
În ceea ce privește identificarea unor posibile îmbunătățiri care să asigure sinergia platformelor de facturare furnizate de companiile care oferă servicii de contabilitate cu sistemul e-Factura, experții instituției au invitat reprezentanții acestor companii să colaboreze pentru a optimiza soluțiile tehnice, astfel încât adaptarea la sistem să fie cât mai fluidă și eficientă. Orice noi inițiative menite să sprijine utilizatorii în folosirea acestui instrument sunt primite cu receptivitate de Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Extinderea Sistemului național RO e-Factura la relația B2B și utilizarea informațiilor în vederea consolidării sustenabilității financiare a României sunt elaborate în acord cu Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Foto descriptiv. Sursă foto: pixabay.com.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Hoți fără frică de Dumnezeu! Au furat bani din cutia milei chiar în timpul slujbei