Informații noi 29 septembrie
Acțiunea pentru recuperarea și transportul persoanei accidentate la coloana vertebrală, în masivul Piatra Craiului, în zona Poiana Închisă, s-a încheiat în urmă cu puțin timp. Acțiunea, care a durat 16 ore, a fost extrem de dificilă și s-a derulat doar terestru.
Persoana accidentată este medic, dar și salvamontist voluntar la Bistrița și la Satu Mare. De asemenea, bărbatul predă în școlile Salvamont.
Acesta venise în Piatra Craiului pentru concursul MPC( Maratonul Piatra Craiului), iar în timp ce se afla în zona Poiana Închisă s-a dezechilibrat și a căzut de pe abruptul vestic, rănindu-se la coloană.
Din păcate, în cazul său a fost vorba doar de ghinion, având în vedere faptul că este salvamontist voluntar.
Pentru recuperarea acestuia au intervenit opt salvamontiști argeșeni, iar misiunea a durat aproximativ 16 ore. Bărbatul a fost predat unui echipaj SMURD și transportat la spital.
Potrivit Salvamont Argeș, intervenția a durat atât de mult, deoarece zona este una dintre cele mai dificile din țară.
În ceea ce privește bărbatul de 71 de ani, acesta a fost găsit și coborât în siguranță.
Știrea inițială
Atenție la drumețiile montane! Salvamontiștii argeșeni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină în două misiuni dificile.
Prima acțiune are loc în Poiana Închisă din munții Piatra Craiului, unde o persoană a suferit un traumatism de coloană.
Potrivit Salvamont Argeș, din cauza orei înaintate, elicopterul nu a putut fi trimis, astfel că evacuarea victimei se va realiza pe cale terestră, o operațiune complexă care se preconizează că se va încheia în jurul orei 4:00 dimineața.
În paralel, o altă echipă a fost trimisă pe creasta munților Făgăraș pentru a verifica starea unui bărbat de 71 de ani, care a petrecut noaptea la refugiul Viștea. Bărbatul nu a comunicat cu familia și nu se cunoaște locația exactă, motiv pentru care salvatorii au pornit să inspecteze zona și să verifice dacă mașina sa se află în vale. În funcție de informațiile obținute, echipa va decide următoarele acțiuni.
Aceste misiuni pun din nou în evidență eforturile extraordinare ale salvamontiștilor, care luptă să ofere ajutor în cele mai dificile condiții.
Foto Salvamont Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Operațiune de amploare în vămile din țară! Sute de mijloace de transport, verificate de polițiști