Intervenție salvatoare a doi polițiști din Pitești și a unui pompier aflat în timpul liber

de | 08.02.2025 19:50 | Pitești, Eveniment

În această după amiază a izbucnit un incendiu la balconul unui apartament din cartierul Razboieni.

Două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanța SMURD de prim ajutor calificat au intervenit la fața locului.

Doi polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, împreună cu un pompier aflat în timpul liber au intervenit prompt la incendiul izbucnit la etajul trei al blocului de pe strada Burebista, și au ajutat la evacuarea locatarilor dintr-un bloc de locuințe.

Polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112 și s-au deplasat la fața locului în cel mai scurt timp. În acel moment, un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, aflat în timpul liber, s-a alăturat echipei de intervenție. Folosindu-se de extinctoarele găsite pe casa scării, cei trei au reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă. Totodată aceștia au evacuat locatarii pentru a preveni intoxicațiile cu fum.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar intervenția rapidă a limitat pagubele materiale, transmit reprezentanții IPJ Argeș.

Pompieri care au ajuns la fața locului au intervenit pentru a asigura zona și pentru a verifica sursa incendiului.

„Cel mai probabil, focul a izbucnit din cauza unei candele lăsate nesupravegheate.

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș felicită polițiștii și pompierul pentru curajul și profesionalismul de care au dat dovadă, demonstrând încă o dată că spiritul de echipă și reacția rapidă pot salva vieți.”, au mai transmis polițiștii argeșeni.

 

Foto: zcj.ro

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Incendiu la balconul unui apartament din Pitești

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Pitești

Ultimele articole