Duminică, 1 septembrie, turneul național ”OXYGEN 4 ALL” debutează la Pitești. Desfășurat de la ora 19:00, în sala filarmonicii de la Centrul Multifuncțional, concertul va fi susținut de membrii Ansamblului ”Oxygen”: violonista Andreea Greluș, pianista Cătălina Bordeianu, violoncelistul Mircea Marian, flautista Carla Stoleru și clarinetistul Mihai Pintenaru, dirijor, Vlad Baciu. După concertul de la Pitești turneul continuă la Brașov, Craiova, București și se încheie, în 24 septembrie, la Ploiești.
Unul dintre cele mai valoroase ansambluri din România, „Oxygen” abordează un repertoriu vast și accesibil din muzica contemporană.
”Conceptul proiectului OXYGEN 4 ALL este unul foarte actual, născut din dorința de a promova atât creația artistică românească contemporană, cât și nevoile actuale stringente globale ce țin de ecologie, reciclare și schimbări climatice, toate acestea printr-un demers cultural valorosși deosebit de atractivce vizează publicul larg, dar mai ales pe cel tânăr”.
Repertoriul cuprinde partituri contemporane dedicate atât Ansamblului „Oxygen”, cât și conceptului „OXYGEN 4 ALL”: Adrian Iorgulescu – „Incognito”, Dan Dediu – „Viscous Sun”, Ulpiu Vlad – „ Sonorități și anemone 4”, Vlad R. Baciu – „You Are Green” și Roman Vlad – „Îngemănări”.
„OXYGEN 4 ALL” este realizat de Asociația Culturală HEART-CORE cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România”, s earată în informarea administrației locale din Pitești.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!
Sursă foto: Facebook Primăria MUnciipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
A fost înregistrat primul deces din cauza virusului West Nile în România