O inundație a afectat mai multe curți și vehicule pe Calea Câmpulung din municipiul Pitești. Autoritățile, inclusiv pompierii și echipele ISU din Argeș, Olt și Vâlcea, intervin pentru evacuarea apei și protecția zonei, în timp ce barajul Mărăcineni a fost închis pentru reducerea nivelului apei. Situația este în continuă monitorizare.
UPDATE:
În urma inundațiilor produse în zona Podul Viilor din cauza precipitațiilor abundente, prefectul de Argeș a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și a dispus închiderea temporară a barajului Mărăcineni pentru reducerea debitului Râului Doamnei. Mai multe curți și instituții au fost afectate, iar autoritățile folosesc drone pentru identificarea sursei acumulărilor de apă. Sunt investigate inclusiv posibile lucrări ilegale și întârzierile firmelor de pază în anunțarea situației.

”Am convocat în această dimineață Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș în urma unor inundații produse în zona Podul Viilor pe fondul precipitațiilor abundente. Am dispus închiderea temporară, pentru câteva ore, a barajului Mărăcineni, pentru a reduce debitul pe Râul Doamnei și a limita efectele negative.
Mai multe curți și sediile unor instituții publice au fost inundate. Pentru evaluarea rapidă a situației, au fost folosite drone, astfel încât să fie identificată sursa exactă a apei acumulate. Echipajele ISU intervin permanent pentru evacuarea apei, iar după scăderea debitului se va putea stabili cu exactitate cauza.
Din primele verificări, există indicii privind un posibil canal de evacuare între râu și zonele afectate. Am cerut verificări detaliate pentru a stabili dacă acest canal a fost realizat ilegal. Voi solicita instituțiilor abilitate un control amănunțit, cu măsuri ferme acolo unde se impun.
De asemenea, voi cere măsuri privind motivul pentru care firmele de pază din zonă nu au anunțat mai devreme situația. Astfel de întârzieri sunt inacceptabile într-o situație de urgență.
Voi urmări evoluția intervențiilor și a verificărilor”, a transmis într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, prefectul de Argeș, Ioana Făcăleață.

Cei de la politikia.ro au filmat din zonă și arată imagini cu noului sediu al DNA și sediul Direcției Sanitar Veterinare Argeș afectate de inundație. În imagini se vede cum apa a intrat în curțile celor două instituții, ba chiar în curtea celor de la DSV Argeș se vede apa care ajunge aproape de jumătatea a două mașini parcate.
Cei de la ISU Argeș au anunțat o sesizare inundație într-o zonă cu mai multe clădiri din municipiul Pitești, Calea Câmpulung. La fața locului sunt și pompierii pentru verificarea situației și luarea măsurilor care se impun.
Din primele informații de la ISU Argeș este vorba despre curțile mai multor clădiri, în urma incidentului fiind afectate și câteva vehicule.
Pentru gestionarea situației și luarea măsurilor, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, întrunit în această dimineață, a dispus închiderea totală a barajului Mărăcineni pe Râul Doamnei, în scopul scăderii nivelului de acumulare a apei, dar și intervenția echipajelor specializate pentru evacuarea apei și protecția zonei inundate.

Pentru evacuarea apei, pe lângă echipajele ISU Argeș, în sprijin vor acționa și echipaje cu motopompe de la ISU Olt și ISU Vâlcea.
Misiunea este în dinamică.
Știre în curs de actualizare.
Sursă foto: screenshot FB politikia.ro și ISU ARges
Citiți, de asemenea, pe anchetaoinline.ro:
O melodie specială pentru 1 Decembrie: orchestra Doina Argeșului și ministerele de forță împreună














