De profesie inginer electronist, Ionuț Codrea face parte, începând din 2024, din Consiliul Local Pitești, fiind ales pe listele AUR. Este absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații Pitești și posesorul unei diplome de master în Managementul Strategic al Resurselor Umane, studii pe care le-a încheiat în anul 2008 la Facultatea de Studii Economice Pitești.
Ionuț Codrea își desfășoară activitatea în cadrul Asociației de Dezvoltare InterComunitară SERVSAL Argeș, începând din anul 2019. A ocupat întâi funcția de inspector de mediu, monitorizând zona de nord-vest a județului, în prezent ocupându-se de proiectele de conștientizare și informare în tot județul. Totodată, în strânsă conexiune cu pasiunea sa pentru natură, Ionuț Codrea coordonează și cel mai activ ONG de mediu din județ.

Succesul – între echilibru și asumare
Ionuț Codrea crede că succesul are o semnificație diferită pentru fiecare persoană în parte. În ceea ce îl privește, spune că succesul înseamnă să poată face mereu ceea ce îi place, să se bucure de fiecare minut al vieții și să aibă un echilibru între muncă și relaxare.
Ce aș refuza să mai sacrific pentru succes? Aș refuza să mai garantez pentru oameni sau să mă încred prea ușor în cuvântul lor, pentru că timpul mi-a demonstrat de nenumărate ori că mulți dintre ei nu au cuvânt și caracter”, mărturisește acesta.
Testul de maturitate – liniștea sufletească sau funcția
Un moment definitoriu în parcursul său a fost alegerea între liniștea interioară și o funcție importantă, dar cu numeroase limitări. A optat însă pentru echilibrul personal.
Consider că dacă nu avem liniște în suflet, nu putem construi nimic după. Nu am simțit că trebuie să demonstrez ceva cuiva niciodată; din contră, mereu m-am luptat doar cu propriile orgolii, emoții și dorințe”, afirmă Ionuț Codrea.
Într-un context economic și social tot mai imprevizibil, acesta spune că momentul în care a decis să intre în politică a fost acela când a ieșit complet din zona sa de confort, lovindu-se de situații pe care și le imagina complet diferit.
A fost greu, nu a avut nimic de-a face cu ce mi-am închipuit înainte și nu ar mai face-o iar în aceste condiții niciodată. Mă felicit însă că am reușit să îmi înfrânez unele impulsuri normale, aș zice, de a mă răzbuna cumva sau de a-mi lua revanșa față de toți acei oameni «de cuvânt» care doar m-au amăgit”, explică Ionuț Codrea.
Fără valori nu se poate construi nimic
Domnia sa crede că, pentru generația din care face parte, cea mai mare provocare o reprezintă păstrarea valorilor, fără de care nu se poate dezvolta și construi nimic.
Este adevărat că, în contextul actual, sunt multe tentații și multe «modele» care induc falsa idee de succes! Dar niciun succes nu poate prevala în fața valorilor, bunătății și corectitudinii. Sunt de părere că toți ar trebui să încercăm mereu să fim mai buni, mai înțelegători și mai toleranți și să nu îngenunchem în fața nimănui, indiferent de ce ne este promis”, punctează Ionuț Codrea.
Dacă ar putea schimba ceva pentru lumea în care vor trăi viitorii lideri, domnia sa spune că ar reglementa numărul de mandate ale parlamentarilor și durata mandatului președintelui.
Dacă tot am intrat și în sectorul politic, aici aș avea ceva de menționat care să vină și în ajutorul tinerilor: mandatele parlamentarilor să fie limitate la maximum două, mandatul președintelui să revină la patru ani și, cel mai important, numirea în funcții înalte să fie făcută pe baza studiilor, pentru că nu putem avea vreodată pretenția ca un parlamentar cu opt clase să poată face legi bune pentru popor”, conchide Ionuț Codrea.
***
Această prezentare este parte a proiectului NextGeneration – un proiect editorial Ancheta dedicat prezentării personalităților care reflectă cel mai bine reușita noii generații de specialiști, antreprenori, oameni politici și manageri publici din județul Argeș.
Ne propunem, prin acest proiect, să promovăm exemple de bună practică, mesaje și analize ale celor care au reușit în domeniul lor, pentru a încuraja dezvoltarea de competențe, încrederea tinerilor într-un viitor bun în România și repere de succes pentru toate domeniile esențiale din viața societății argeșene.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













