anchetaonline.ro

Ionuț Moșteanu a numit un colonel la conducerea CSA Steaua!

de | 02.10.2025 18:22 | Național, Politic

CSA Steaua intră într-o nouă etapă de reformă și reorganizare, după ce ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, l-a numit pe colonelul Eduard Danilof la conducerea clubului. Cu aproape trei decenii de experiență militară și managerială, noul comandant are misiunea de a moderniza structura clubului și de a readuce secția de fotbal pe drumul performanței, printr-un model sustenabil și transparent.

De altfel, potrivit celor de la iamsport.ro, favorit să preia postul de comandant al CSA Steaua a fost chiar locotenent-colonelul Eduard Danilof, cel care în ultimii ani s-a ocupat de administrarea stadionului Steaua. În cariera sa militară, Eduard Danilof a făcut parte din Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni” și a participat la multiple operațiuni militare în Irak (2005) și Afganistan (2006, 2007, 2011 și 2014).

În ultimii ani, locotenentul a ocupat o funcție administrativă în cadrul CSA Steaua, fiind șeful centrului de administrare al arenei din Ghencea, iar acum a fost numit la conducerea clubului.

”CSA Steaua are nevoie de un suflu nou.

L-am împuternicit astăzi la conducerea clubului pe colonelul Eduard Danilof – un ofițer cu aproape 30 de ani de experiență, veteran în misiuni internaționale în Irak și Afganistan, dar și cu o solidă experiență de management în administrarea Stadionului Steaua.

Pentru următoarele 6 luni, obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate.

Colonelul Danilof va avea tot sprijinul meu și al echipei ministerului pentru a moderniza clubul și pentru a-l face performant. Vom demara un control pe toate departamentele și secțiile sportive și vom profesionaliza modul în care CSA funcționează”, a transmis ministrul Ionuț Moșteanu.

”Avem două obiective clare”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, anunță direcții ferme pentru viitorul CSA Steaua: scoaterea clubului din stagnare, modernizarea managementului și transformarea secției de fotbal într-un proiect sustenabil, capabil să atragă investitori. Oficialul subliniază că „Steaua nu poate trăi doar din amintiri”, fiind nevoie de profesionalism și de o reconstrucție solidă pentru a readuce clubul în prim-planul sportului românesc.

”Avem două obiective clare:

  • Scoaterea clubului din stagnare și modernizarea managementului.
  • ⁠Transformarea secției de fotbal într-o poveste de succes, printr-un model sustenabil, care să respecte legea și să atragă investitori.

Steaua nu poate trăi doar din amintiri. Trebuie reclădit clubul cu mult profesionalism”, a transmis ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Ionuț Mosteanu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Casa Regală, punte de legătură între România și Republica Moldova: o seară dedicată unității și valorilor comune

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: