Istoria pe înțelesul copiilor: O expoziție captivantă la Muzeul Comunismului pentru Copii

de | 21.10.2024 11:52 | Pitești, Lifestyle

Sâmbătă, 26 octombrie, Muzeul Comunismului pentru Copii din Pitești deschide o expoziție inovatoare și interactivă dedicată curajului copiilor și tinerilor care s-au opus regimului comunist. Vizitatorii sunt invitați să participe la tururi ghidate, dezbateri și ateliere, explorând istoria rezistenței prin exponate tactile și activități creative. Intrarea este liberă, iar toți cei prezenți vor primi un suvenir valoros: manualul „Istoria comunismului în România”. Acest proiect cultural, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, subliniază importanța educării tinerelor generații despre dictatura comunistă.

Astfel, potrivit comunicatului remis presei, expoziția va fi deschisă între orele 11:00 şi 18:00 la Muzeul Comunismului pentru Copii din Piteşti (în incinta fostei închisori şi a Memorialului Închisoarea Pitești). Pe tot parcursul zilei, istoricii Lucian Vasile şi Ioana Haşu-Georgiev, împreună cu echipa muzeului și voluntari, îi vor întâmpina pe vizitatori cu dezbateri, tururi ghidate, jocuri şi ateliere special, potrivit comunicatului remis presei.

Vor putea lua acasă un suvenir interesant

Sursă foto:

Nu există limită de vârstă, iar intrarea este liberă. Mai mult, vizitatorii vor putea lua acasă un suvenir generos: manualul ”Istoria comunismului în România”, disponibil gratuit în muzeu. Totodată, potrivoit sursei citate, ”Rezistența în comunism pe înțelesul copiilor” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, pentru cei mici şi cei mari deopotrivă, ce vorbeşte despre importanța rezistenței împotriva unui regim totalitar. Expoziția propune zone interactive în care copiii pot participa activ la evenimentele istorice prin simulări de situații în care aceștia fac alegeri în fața presiunii regimului comunist sau își exprimă gândurile și sentimentele legate de informațiile din muzeu. Expoziția include exponate tactile – obiecte originale din închisorile comuniste -, mărturii și jocuri educaționale ce fac mai ușoară înțelegerea contextului și a impactului rezistenței, ateliere și activități creative de desen și scriere și o zonă de reflecție și dezbatere în care copiii să poată reflecta asupra informațiilor și experiențelor dobândite și să poată discuta cu alți copii și cu ghizii muzeului.

”Pe 23 august 2022 am deschis Muzeul Comunismului pentru Copii, în 2023 fiind vizitat de aproximativ 5000 de copii, 1500 de adulți curioși, iar peste 2000 de elevi de vârste între 7 și 18 ani au beneficiat de tururi ghidate și ateliere în muzeu. Alte câteva mii de persoane au vizitat muzeul în 2024. Voluntari din licee piteștene s-au alăturat echipei noastre în această perioadă intensă, fiind ei înșiși ghizi pentru vizitatori.

În 2023 şi 2024 am sprijinit părinți, profesori, organizații și școli în a educa elevii pe tema comunismului și avem siguranța că există o nevoie acută de programe adaptate și dedicate copiilor. De asemenea, este necesară instruirea profesorilor pentru a lucra cu metode interactive și atractive pentru cei mici pe acest subiect ce a devenit materie obligatorie în școli.

În 2023 am primit premiul pentru activare culturală în spațiul public în cadrul Galei Premiilor AFCN, am fost invitați să vorbim despre acest proiect în programul „Rețeaua Memoriei” (Craiova, 2022) și la conferința ”Remembrance and Future Forum” (Varșovia, 2023). Proiectul a reprezentat o ocazie unică de a vorbi publicului larg despre importanța educației copiilor cu privire la dictatura comunistă și considerăm că interesul deosebit de care s-a bucurat Muzeul Comunismului pentru Copii în primii trei ani reprezintă o platformă solidă pe care muzeul poate dezvolta noi proiecte adresate publicului tânăr, tot mai curios în ce privește comunismul. Expoziția ”Rezistența în comunism pe înțelesul copiilor” este disponibilă şi în limba engleză. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării”, se arată în comunicatul remis presei. Parteneri: Asociația Foștilor Deținuți Politici din România; Asociația Lindenfeld/ Ajungem Mari; Colegiul Național „Zinca Golescu”; Colegiul Național „Alexandru Odobescu”; Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”; Școala Gimnazială Dârmănești; Școala Gimnazială „Iordache Păcescu”; Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino”; Memorialul Închisoarea Pitești; Editura Manuscris.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitesti și Fundația Memorialul Închisoarea Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Evenimente anunțate de Centrul Cultural Pitești pentru perioada 21-26 octombrie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Craiova | Dârmănești | elevi | Memorialul Închisoarea Pitești | Pitești | Tudor Vladimirescu