Începând de astăzi, 26 iunie 2025, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş, în colaborare cu Secția Drumuri Naționale Pitești, a operaționalizat un Punct de Lucru temporar în zona Districtului Piscu Negru, pe DN 7C – Transfăgărășan. Măsura vine în contextul creșterii afluxului de turiști în sezonul estival și are drept scop creșterea gradului de siguranță a persoanelor care tranzitează această zonă.
Punctul de intervenție va fi deservit de un echipaj de paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, până pe 18 septembrie 2025. Acesta va asigura acordarea primului ajutor calificat în caz de accidente rutiere, incidente medicale sau alte situații de urgență.
Paramedicii SMURD vor asigura intervenţia operativă atât în județul Argeş, cât şi în județul Sibiu, zona delimitată de Barajul Vidraru (Argeş) și Bâlea Cascadă (Sibiu).
Sursă foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro