- În fiecare an, în data de 3 aprilie sărbătorim Ziua Jandarmeriei Române.
Pentru a marca împlinirea la 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, jandarmii argeșeni vor desfășura desfășura o serie de activități dedicate cetățenilor, în mai multe localități din județ.
Acestea vor avea loc la Mioveni, Curtea de Argeș, Pitești și Câmpulung, după cum urmează:
• sâmbătă, 30 martie, în intervalul orar 10.00-14.00, la Mioveni (Centrul Civic) și Curtea de Argeș (Platou Biserica Domnească);
• duminică, 31 martie, în intervalul orar 12.00-16.00, la Pitești (Parcul Trivale-zona Grotă) și Câmpulung (Piața Primăriei).
În cadrul acestora, cei prezenți pot vedea tehnicile utilizate în diferite misiuni, materialele specifice jandarmilor montani, o parte dintre cele mai noi autovehicule aflate în dotarea inspectoratului, dar și câinii folosiți de jandarmi în misiunile specifice.
De asemenea, cei care își doresc să urmeze o carieră militară pot afla mai multe detalii.
Și pentru că ne dorim siguranță pentru cetățeni, tot în cadrul acestor ateliere vom avea colegi specializați în prevenirea și combaterea faptelor antisociale, de la care cei interesați pot afla amănunte despre competențele jandarmilor, locul și rolul acestora în societate.
Nu vor lipsi nici partenerii noștri patrupezi, care le vor arăta celor prezenți abilitățile dobândite pe parcursul stagiilor de pregătire.
Vă așteptăm să ne fiți alături în număr cât mai mare!”, transmite IJJ Argeș
Sursă foto: IJJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Forțe noi la Jandarmeria Argeș! 24 de elevi au început practica