Jandarmii argeșeni vă invită la ziua lor!

de | 27.03.2025 16:30 | Județean, Lifestyle

Pe 3 aprilie, Jandarmeria Română împlinește 175 de ani, iar jandarmii argeșeni vă invită să le descoperiți lumea. În weekendul 29-30 martie, aveți ocazia să intrați în rolul unui jandarm, să vedeți echipamentele folosite în misiuni, să asistați la demonstrații spectaculoase și să aflați cum arată viața celor care veghează la siguranța comunității.

Sâmbătă, 29 martie, între orele 11:00 și 15:00, jandarmii vor fi prezenți în Mioveni, pe Platoul Casei de Cultură, în Curtea de Argeș, pe Platoul Stadion, și în Câmpulung, în Piața Primăriei.

Duminică, 30 martie, între orele 11:00 și 15:00, aceștia vor ajunge în Pitești, în Parcul Trivale, zona Grotă.

f33dbe4f dfb3 4465 ba96 bc993a9ae706 - Jandarmii argeșeni vă invită la ziua lor!

Veți putea asista la demonstrații impresionante cu câini de serviciu, veți descoperi tehnica din dotare și veți putea interacționa direct cu jandarmii pentru a înțelege mai bine ce presupune această meserie. Cei interesați de o carieră în Jandarmerie vor primi toate informațiile necesare, iar copiii vor avea parte de activități interactive și surprize.

Evenimentul este deschis tuturor, așa că nu ratați ocazia de a fi, pentru o zi, parte din echipa Jandarmeriei!

Foto: Captură video Facebook Jandarmeria Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

 Expoziție dedicată Zilei Jandarmeriei Române la Muzeul Județean Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole