Jandarmii argeșeni – prezenți la Analogue Festival

de | 24.08.2023 15:45 | Județean, Lifestyle

În perioada a 25-27 august va avea loc Analogue Festival 2023, pe platoul Făget, din orașul Mioveni, iar jandarmii argeșeni vor fi prezenți pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, dar și prevenirea și combaterea traficului sau consumului de substanțe interzise.”, transmite IJJ Argeș

În acest context, jandarmii argeșeni le recomandă participanților să evite implicarea în conflicte, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine și să respecte indicațiile organizatorilor.

O altă recomandare este  supravegherea atentă a copiilor, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite cu încredere sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Pentru a avea acces în zona festivalului, pe lângă biletul de acces, minorii sub 14 ani trebuie să fie însoțiți de un părinte sau un tutore adult, iar cei cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani au nevoie de un acord parental semnat.

sursă foto IJJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Transport gratuit la „Analogue Festival”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Analogue Festival | Argeș | Făget | Mioveni

Ultimele articole