Jandarmii argeșeni-prezenți la meciul internațional de volei feminin din cadrul Ligii Campionilor CEV

de | 15.11.2023 12:43 | Județean, Lifestyle

Astăzi, 15 noiembrie 2023, începând cu ora 18.00, la Sala Sporturilor Mioveni, va avea loc meciul internațional de volei feminin dintre echipele Prometey
Dnipro (Ucraina) și LKS Commercecon Lodz (Polonia).

În acest context, jandarmii argeșeni vor fi prezenţi pentru a asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării meciului.

Astfel, Jandarmeria Argeș recomandă spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

De asemenea, jandarmii argeșeni transmit spectatorilor că sunt interzise următoarele:

  • accesul în sală cu băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
  • este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive și sunt obligați să se supună la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine.

sursă foto IJJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Nu ratați AZI un meci de Champions League la Mioveni!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Mioveni | Polonia | Sala Sporturilor Mioveni | Ucraina

Ultimele articole