„Jazz in the Park”: O seară de jazz și muzică de calitate în Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” din Pitești

de | 24.06.2025 15:40 | Pitești, Lifestyle

Filarmonica Pitești aduce un concert de jazz în aer liber la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, unde talentul și diversitatea muzicală se împletesc într-un spectacol captivant cu muzică clasică, jazz și pop, având ca invitați pe Mihaela Alexa și alți artiști de renume. Astfel, vineri, 27 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, Filarmonica Pitești organizează concertul de jazz susținut de pianistul Vlad Briciu, chitaristul Alexandru Iordache, percuționistul Gabriel Barani și solista Mihaela Alexa. Concertul este inclus în stagiunea estivală 2025.

În program: Jimmy McHugh – „I Can Give You Anything But Love”, Bobby Timmons – „Moanin’”, Duke Ellington – „I’m beggining to See the Light”, Ray Henderson – „Bye Bye Blackbird”, Thelonious Monk – „Well You Needn’t”, Cole Porter- „Night and Day” și „Love for Sale”, Guy Wood –„My One and Only Love”, Bob Haymes – „That’s All” și A. Carlos Jobim – „So Danco Samba”.

Mihaela Alexa a absolvit Conservatorul și masterul în muzică la Universitatea de Muzică din București, secția canto clasic. Este printre puținele soliste de canto clasic care a reușit să îmbine, dar și să diferențieze clasicul cu muzica ușoară, jazz, pop, soul. A participat și a câștigat numeroase competiții de muzică clasică, jazz și pop. În prezent este soprană la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București cu care susține numeroase concerte în țară și în străinătate. Debutul în muzica ușoară și jazz l-a avut în 2008 alături de Sorin Zlat Band, împreună susținând, ulterior, concerte în țară și în străinătate.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!

Sursă foto: Filarmonica Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Atenție! Circulație închisă pe strada Schitului până vineri!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole