Sancţiune fără precedent în justiţia argeşeană! Judecătoarea Bărbulescu – suspendată jumătate de an din motive disciplinare
Să te ferească Dumnezeu să ai proces la Judecătoria Piteşti şi să fie repartizat la un complet cum este cel al judecătoarei Elena-Luminiţa Bărbulescu! Şi asta pentru că magistratul respectiv pare să aibă o mare problemă cu instrumentarea la timp a dosarelor, unele întinzându-se chiar şi peste zece ani. Săptămâna trecută, sătui de atâtea probleme cauzate de întârzierea nejustificată a proceselor, membrii Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM au decis să o tragă pe dreapta pentru şase luni.
Sancţionată pentru a patra oară!
Miercuri, 16 februarie, CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Elenei-Luminiţa Bărbulescu, judecător în cadrul Judecătoriei Piteşti, şi a dispus aplicarea uneia dintre cele mai dure sancţiuni: suspendarea din funcţie: „În baza art.100 lit.d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică doamnei Bărbulescu Elena-Luminiţa– judecător în cadrul Judecătoriei Piteşti, sancţiunea disciplinară constând în «suspendarea din funcție pentru o perioadă de 6 luni» pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. h) teza I din acelaşi act normativ.”
Conform actului normativ la care se face referire, judecătoarea Bărbulescu a fost sancţionată pentru „nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”, membrii Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM apreciind că „există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane”. Aceasta este a patra sancţiune primită de Elena-Luminiţa Bărbulescu pentru aceeaşi abatere disciplinară.
Recidivă în tergiversarea proceselor
Severitatea sancţiunii dispuse împotriva judecătoarei piteştene este justificată de faptul că Elena-Luminiţa Bărbulescu nu se află la prima abatere de acest gen. Astfel, Elena-Luminiţa Bărbulescu a intrat în atenţia Inspecţiei Judiciare încă din anul 2016, fiind acuzată de faptul că nu dă soluții dosarelor pe care le judecă, într-un timp rezonabil, şi că amână cauzele de mai multe ori, tergiversând astfel judecarea. Astfel, la vremea respectivă, membrii CSM s-au sesizat din oficiu cu privire la un dosar care se afla pe rolul Judecătoriei Pitești de… 10 ani, fără ca judecătoarea Bărbulescu să dea o soluţie. Pe atunci, fiind prima dată când magistratul călca pe bec, membrii CSM s-au arătat indulgenţi, aplicându-i judecătoarei doar două avertismente. Patru ani mai târziu, însă, Elena Bărbulescu este sancționată din nou, fix pentru aceleaşi motive, de această dată alegându-se cu o diminuare a salariului cu 25% timp de 6 luni, după ce Inspecţia Judiciară a descoperit că magistratul avea nu unul, ci trei dosare în lucru care trenau de peste 10 ani.
Incredibil, dar adevărat, sancţiunile primite în trecut par să nu fi lecuit-o pe judecătoarea Bărbulescu, care a ajuns să fie din nou cercetată disciplinar pentru procese judecate cu viteza melcului, prilej cu care membrii CSM au hotărât să o trimită jumătate de an acasă. Decizia lor însă nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.