JUSTIŢIE 2024. Profesori, poliţişti, medici şi oameni de afaceri – în vizorul oamenilor legii, alături de infractorii de rând

de | 01.01.2025 20:00 | Din ediția tipărită, Eveniment, Importante, Județean

Lupta cu traficul de droguri s-a intensificat în 2024, în contextul creşterii alarmante a numărului de consumatori de stupefiante, DIICOT fiind instituţia cea mai activă în ultima perioadă, în vreme ce DNA nu se poate lăuda decât cu două trimiteri în judecată anul acesta. Pe lângă „clienţii” obişnuiţi, oamenii legii au instrumentat dosare care au vizat persoane din categorii sociale în care infracţiunile nu sunt la ordinea zilei, precum profesori, poliţişti, medici sau oameni de afaceri. În cele ce urmează, „Ancheta” vă prezintă o trecere în revistă a celor mai răsunătoare cazuri care au ajuns în atenţia justiţiei argeşene.

1 alex copil batran saltat cu mascatii - JUSTIŢIE 2024. Profesori, poliţişti, medici şi oameni de afaceri – în vizorul oamenilor legii, alături de infractorii de rând

Traficantul Alex Copil Bătrân – arestat de BCCO în timp ce se spovedea în biserică!

În 2024, polițiștii și procurorii DIICOT au dat mai multe lovituri rețelelor de traficanți de stupefiante, însă de departe cea mai picantă este povestea arestării interlopului Alexandru Mihăilescu, celebru sub apelativul Alex Copil Bătrân. Acuzat că aproviziona cu droguri lumea bună a Capitalei şi a Piteştiului, Alex Copil Bătrân a fost săltat de mascaţi pe 8 martie, în timp ce se spovedea înainte de nuntă, acesta urmând să se căsătorească cu… fiica fostei sale iubite, pe care a crescut-o ca pe propriul copil, iar naşă de cununie ar fi trebuit să îi fie Ana Maria Prodan.

Scena arestării a fost una demnă de filmele de comedie: ferm convins că este o farsă făcută de prietenii săi înainte de nuntă, Alex Mihăilescu a izbucnit în râs, amuzându-se copios, în vreme ce preotul, şocat de apariţia oamenilor legii în combinezoane negre, nu mai prididea cu rugăminţile la adresa acestora, cerându-le ca măcar să-i lase pe iubăreţi să-şi termine spovedania. Deloc impresionaţi de solemnitatea evenimentului, poliţiştii BCCO Piteşti au apreciat că Alex Copil Bătrân trebuie să se spovedească în altă parte, aşa că l-au luat pe sus pentru a-l duce în faţa procurorilor DIICOT. La percheziţii, oamenii legii au descoperit și ridicat aproximativ 5 grame de cocaină și 96 de comprimate de MDMA, iar interlopul a fost arestat preventiv.

2 profesor agresor sexual bratianu - JUSTIŢIE 2024. Profesori, poliţişti, medici şi oameni de afaceri – în vizorul oamenilor legii, alături de infractorii de rând

Profesor de la „Brătianu” – agresiune sexuală împotriva unei fetiţe de clasa a VI-a

În luna martie, profesorul de sport de la Colegiul „Brătianu”, Ionuț Cosmin Marinescu, a fost arestat sub acuzația de agresiune sexuală asupra unei eleve de clasa a VI-a. Cazul a șocat comunitatea argeșeană, pe profesori, dar și pe părinți, mai ales că Ionuț Cosmin Marinescu era perceput ca un profesor exigent și riguros, familist convins, tată a doi copii, și, mai mult, organizator de tabere pentru elevi, evenimente pe care le gestiona împreună cu soția sa, prin Asociația Cireșarii.

Hărţuită de profesor, fetiţa a povestit mamei cum acesta o atingea în mod frecvent într-un mod nefiresc, inclusiv în zonele intime, profesorul alegând pentru gesturile sale deplasate un loc strategic din incinta instituţiei de învăţământ, neacoperit de camerele de supraveghere ale liceului. Mama fetiţei a mers glonţ la poliţie, iar pentru a proba comportamentul deviant al profesorului a fost nevoie de un flagrant, fetiţa fiind „cablată” de oamenii legii şi având aparatură de supraveghere montată asupra sa. Acţiunea s-a finalizat cu reţinerea profesorului Marinescu chiar în biroul directoarei, acesta rămânând de atunci după gratii, în stare de arest preventiv.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Cosmin Marinescu a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare, acesta ispăşindu-şi pedeapsa în Penitenciarul Mioveni.

Poliţişti argeşeni – acuzaţi că înscenau accidente pentru banii de asigurare

Pe 20 iunie, Direcţia Generală Anticorupţie a efectuat nouă percheziţii la o grupare care s-ar fi ocupat cu înscenarea de accidente. Din grupul infracţional format din 10 suspecţi bănuiţi de înșelăciune, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată ar face parte şi doi agenți de poliție din cadrul IPJ Argeș, care, conform anchetatorilor, ar fi luat parte la înscenarea unor accidente rutiere. Agentul Vlad Atanasiu, de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Argeș, și George-Sorin Gelcă, cercetaţi în dosar, au fost arestaţi la domiciliu. Potrivit anchetatorilor, timp de doi ani, începând cu 2022, cinci suspecți, dintre care doi polițiști argeșeni, un inspector de daune colaborator al unor societăți de asigurare și încă două persoane, ar fi înscenat accidente pentru a obţine despăgubiri: se încheiau constatări amiabile prin implicarea unor șoferi fictivi, dar și prin declararea evenimentelor rutiere la poliție, prejudiciul adus societăților de asigurări fiind estimat la 100.000 de lei.

Psihiatru de la Judeţean – suspectat că ar fi luat 147 de şpăgi în doar patru luni

Un scandal de corupţie a zguduit în martie sănătatea argeşeană: şefa secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Argeş, dr. Raluca-Ileana Ştefanache, a fost reţinută şi, ulterior, arestată preventiv pentru 30 de zile, asupra sa planând suspiciunea că ar fi luat mită de cel puţin 147 de ori pe parcursul a patru luni.

„În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul SJU Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei. Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea.” – se arată în comunicatul Direcţiei Generale Anticorupţie.

În prezent medicul se află sub control judiciar, după ce luni de zile a stat în arestul IPJ şi în arest la domiciliu, dr. Ştefanache nefiind trimisă în judecată până la sfârşitul anului.

Medici cunoscuţi – trimişi în judecată pentru certificate medicale fictive

La începutul lunii iunie, magistraţii coordonaţi de prim-procurorul Laurenţiu Palaghiea au finalizat cercetările într-un dosar ce îi are în prim plan pe doi medici argeşeni, acuzaţi că ar fi parafat documente medicale fictive pentru pacienţi pe care în realitate nu i-ar fi consultat: dr. Alina Petria, considerată atât de către pacienţi, cât şi de către colegii de breaslă cel mai bun gastroenterolog din Argeş, un medic foarte căutat, foarte apreciat şi despre care pacienţii au numai cuvinte de laudă, şi medicul de origine siriană Dallou Samir, fost angajat al Spitalului Mioveni şi care în prezent lucrează la Ambulanţă.

Pe baza probelor şi a declaraţiilor adunate, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş i-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe cei doi medici, dar şi două asistente, precum şi o tânără din Mioveni care ar fi intermediat afacerea cu certificate de concedii fictive. Medicul Dallou Samir a fost acuzat de fals intelectual în formă continuată (13 acte materiale), în vreme ce dr. Alina Petria a fost acuzată de fals intelectual, un singur document medical suspect fiind semnat de către aceasta – după cum susţin procurorii. Cele mai grave acuzaţii s-au îndreptat împotriva asistentei Alina Alexandru, judecată pentru trafic de influenţă şi fals intelectual în formă continuată.

Doi polițiști sub acoperire au stat în puşcărie pentru a destructura reţeaua drogurilor din Penitenciarul Mioveni

O operațiune de amploare a avut loc în luna iulie, când s-au desfășurat percheziții la Penitenciarele Jilava, Rahovei, Târgu Jiu și Mioveni într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat şi trafic de droguri. Procurorii DIICOT au deschis dosarul după ce în februarie 2024, în urma mai multor informații primite, poliţiştii BCCO Pitești – Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Mioveni vând substanțe psihoactive și droguri în interiorul închisorii. Rețeaua de traficanți de droguri care funcționa în Penitenciarului Mioveni a fost destructurată cu ajutorul a doi polițiști sub acoperire, care au fost „încarcerați”, pentru a putea acționa chiar din interiorul penitenciarului.

Dacia îşi vrea înapoi salariile compensatorii acordate lui Ion Georgescu

La aproape un an de la trimiterea în judecată pentru trafic de influenţă, fostul edil de la Mioveni a fost inculpat într-un nou dosar penal, în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii. În cadrul anchetei iniţiale, procurorii DNA au descoperit că, în plină pandemie, fostul edil reuşise să se reangajeze pentru o zi la Dacia – companie la care a lucrat până să intre în administraţie – acest demers având ca finalizare încasarea de salarii compensatorii în valoare de peste 90.000 lei de la producătorul de automobile. Pentru a putea obţine banii, Georgescu s-a reangajat la Dacia ca şef de proiect, declarând că nu mai e primar, însă fix a doua zi după reluarea „activităţii” la uzină, acesta şi-a încheiat colaborarea cu constructorul de maşini.

Speţa privind acordarea plăţilor compensatorii de către Dacia a fost disjunsă, fiind preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. În noul proces, Automobile Dacia SA, prin directorul general Mihai Bordeanu, s-a constituit parte civilă în proces şi îşi cere banii înapoi.

Nicolae Ivănescu şi fiul său – trimişi în judecată pentru braconaj

După ce a scăpat cu o condamnare cu suspendare în procesul în care a fost judecat pentru că a accidentat mortal un bărbat pe Calea Bucureşti, pe numele omului de afaceri Nicolae Ivănescu a fost deschis un nou dosar penal. Vânător pasionat și cu experienţă, „Nenea” este judecat pentru braconaj cinegetic. Alături de omul de afaceri, inculpat în acelaşi dosar este şi fiul său, Cătălin Ivănescu.

Întâmplarea care i-a adus fostului patron al Hotelului Muntenia un nou dosar penal s-a petrecut în vara anului 2022. În calitate de director al AVPS „Diana” și de organizator al unei partide de vânătoare organizate pe fondul cinegetic 48 Ungheni, Nicolae Ivănescu „a participat la împușcarea unui exemplar de căprior femelă, deși era perioada interzisă pentru această specie, autorizația fiind pentru un exemplar de căprior mascul, ulterior instigându-l pe martorul (…) să transporte vânatul în cauză”, cu un autoturism Suzuki, după cum susțin procurorii.

Nicolae şi Cătălin Ivănescu au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, după mai bine de doi ani de la partida de vânătoare care le-a adus dosarul penal, amândoi fiind acuzaţi de braconaj cinegetic. În plus, pe numele lui Nicolae Ivănescu figurează şi acuzaţia instigare la transportul vânatului dobândit prin braconaj, pentru că a ordonat unui angajat să transporte căprioara ucisă. Procesul se află pe rolul Judecătoriei Costeşti.

3 colaj prescriptii - JUSTIŢIE 2024. Profesori, poliţişti, medici şi oameni de afaceri – în vizorul oamenilor legii, alături de infractorii de rând

Salvaţi de sfânta prescripţie

► Fraţii Penescu au scăpat definitiv de acuzaţiile de delapidare! Foştii patroni de la Pic au primit vestea în luna aprilie, atunci când Curtea de Apel Piteşti, chiar dacă a admis apelul procurorilor DNA, nu a modificat sentinţa iniţială de încetare a procesului dispusă în cazul acestora pe motiv de prescriere a faptelor. În schimb, fostul administrator Gheorghiţă Pieca şi fosta directoare economică a lanţului Pic au ajuns să fie rejudecaţi pentru evaziune fiscală. Ilie şi Cornel Penescu au scăpat de o posibilă condamnare, dar nu şi de plata prejudiciilor, deoarece inculpaţii din dosar trebuie să achite aproximativ 18 milioane de lei.

► Prescripţia a salvat-o de o posibilă condamnare şi pe Lavinia Bughiu, soţia vicelui CJ Adrian Bughiu, în dosarul hainelor contrafăcute. Acuzată de mai multe branduri celebre, precum Chanel, Louis Vuitton, Giorgio Armani, Burberry, Christian Dior, Gucci sau Moncler, că se folosea de numele acestora pentru a vinde haine contrafăcute, Lavinia Bughiu fusese iniţial condamnată la 8 luni de închisoare cu suspendare, însă Curtea de Apel Piteşti a dispus încetarea procesului pe motiv că a intervenit între timp prescrierea faptelor. De asemenea, instanţa a decis şi reducerea daunelor acordate marilor branduri, la 5.500 euro.

► Tot „sfânta” prescripţie l-a spălat de păcatele penale şi pe fostul primar al comunei Călineşti, Nicolae Gavrilescu. Acuzat că ar fi favorizat firma ginerelui său în derularea unui proiect finanţat din banii primăriei, fostul primar de la Călineşti a fost condamnat în primă instanţă, în urmă cu doi ani, la trei ani închisoare cu suspendare. La începutul verii, însă, Curtea de Apel a desfiinţat în parte sentinţa şi, constatând că a intervenit prescripţia, a înlăturat acuzaţiile aduse lui Gavrilescu şi ginerelui acestuia, omul de afaceri George-Cătălin Arsene. Deşi au scăpat de condamnări, cei doi nu au scăpat şi de acoperirea prejudiciului de 113.514,2 lei.

► Tudor Pendiuc a scăpat şi el de ultimul proces penal graţie prescrierii faptelor. Încarcerat la Penitenciarul Găeşti ca urmare a condamnării primite în dosarul Publitrans, fostul primar al Piteştiului a aflat că procesul în care a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de instigare la reducerea fondului forestier naţional a încetat. Speţa fusese disjunsă de către procurori din dosarul asfaltării ilegale a unui drum până la vila secretare a fostului primar, Carmen Lis.

 

Foto: ediția tipărită

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole