NU vă lăsați înșelați! Poșta Română: nu solicităm clienţilor să furnizeze date cu caracter personal

de | 15.02.2023 09:39 | După locație, După subiect, Eveniment, Lifestyle, Național, Știri

Anunț important! Compania Națională Poșta Română atrage atenția românilor să nu se lase înșelați! Asta pentru că a început să circule on-line o campanie prin care clienții sunt îndemnați printr-un mesaj să acceseze un link pentru a finaliza o plată și a li se confirma expedierea unui colet. Însă, prin accesarea link-ului respectiv, atacatorii colectează datele bancare ale clienţilor.

Sursă foto: Facebook Posta Româna.

”În ultima vreme, Poșta Română este ținta unor campanii on-line înșelătoare, prin care clienții Companiei sunt îndemnați printr-un mesaj primit să acceseze un link pentru a finaliza o plată și a li se confirma expedierea unui colet.

În realitate, prin accesarea link-ului respectiv, atacatorii colectează datele bancare ale clienţilor, cu scopul de a sustrage bani din conturile acestora”, a postat pe pagina de Facebook Poșta Română.

Totodată, Poşta Română informează că se comunică doar prin intermediul adreselor oficiale de e-mail (suportclienti@posta-romana.ro, noreply@posta-romana.ro) şi atrage atenţia că ”nu solicităm clienţilor să furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici realizarea de plăţi online ale unor taxe vamale”.

”Suntem preocupaţi, în permanenţă, de securitatea şi siguranţa dispozitivelor clienţilor noştri şi vă îndemnăm ca, dacă primiţi mesaje cu astfel de solicitări să nu le deschideţi şi să nu accesaţi niciunul din link-urile prezente în mesaj”, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Facebook Posta Româna.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Accident cu microbuz răsturnat la Ramada Pitești! Trei victime implicate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Poșta Română

Ultimele articole