Vineri, 21 iunie, Primăria Municipiului Pitești a predat amplasamentul pentru execuția lucrărilor de modernizare a terenului sintetic de fotbal ”Aripi” al Liceului cu Program Sportiv „Viitorul”.
Potrivit informării primite de la administrația locală din Pitești, contractantul lucrărilor este Asocierea dintre SC BLUART ROM GRUP SRL (lider), SC SILVORA TERA SRL (asociat), SC ENERGO PREST COMPANY SRL (asociat) cu subcontractantul SC SOLEXPERT COMPANY SRL. Valoarea contractului este de 600.096,32 cu TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 3 luni.
În prezent, terenul este utilizat de către copiii legitimați la clubul sportiv ”Viitorul”, ca teren de fotbal. Pe amplasament există amenajat un teren de fotbal cu gazon sintetic, montat în anul 2007, împrejmuit cu gard din plasă de sârmă montată pe stâlpi metalici, iluminat de 6 lămpi cu LED montate, de asemenea, pe stâlpi metalici. Gazonul sintetic existent pe teren este uzat, are un aspect estetic neplăcut, prezintă denivelări și nu mai îndeplinește cerințele calitative necesare pentru practicarea jocului de fotbal.
Lucrările ce urmează a fi realizate sunt:
- desfacerea covorului sintetic existent pe teren și demontarea porților existente;
- aplicarea unui strat de nisip de 3 cm grosime, peste stratul suport existent;
- montarea unui nou gazon artificial, cu o grosime de 60 mm;
- marcarea terenului cu vopsea de culoare albă, rezistentă la acțiunea factorilor de mediu;
- montarea celor două porți cu plasă din polietilenă.
Terenul destinat pentru reabilitare are o suprafață construită de 3.166 mp și aparține domeniului public al Municipiului Pitești, fiind situat în intravilanul localității.
Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Peste 150 de sportivi. Bazinul Olimpic Pitești, gazda Campionatului Național de Înot – Copii 11 ani