Liceul Teoretic „Ion Barbu” din Pitești își așteaptă bobocii cu facilități moderne și tradiție în excelență

de | 03.07.2024 11:38 | Din ediția tipărită, Cultură, Județean, Lifestyle, Pitești

  • ”Cei ce trăiesc din plin, ne învaţă să iubim. Cei ce iubesc cu toată inima, ne învaţă să trăim!”

Liceul Teoretic „Ion Barbu” este unul dintre liceele de renume din Pitești al cărui prestigiu este confirmat de numărul mare de elevi care doresc să studieze aici și de procentul aproape perfect de promovare a examenelor de bacalaureat și de admitere în învățământul superior.

Prestigiul Liceului Teoretic ”Ion Barbu” din Pitești este susținut atât de numărul foarte mare de absolvenţi ai clasei a VIII-a care doresc să-i urmeze cursurile, precum și de absolvenţii care au promovat în procent de aproape 100% examenele de bacalaureat si de admitere în învăţământul superior, acoperind prin valoare şi aptitudini toate domeniile de specializare din învăţământul universitar.

Deși suntem un liceu relativ tânăr, ne mândrim cu absolvenţi de renume: actrița Adriana Trandafir, regizorul Şerban Marinescu, jurnalistul Bogdan Ficeac, înotătoarea Larisa Lăcustă şi mulţi alţii.

Sursă foto: ediția tipărită liceu Ion Barbu

Liceul Teoretic „Ion Barbu” a fost înfiinţat la 1 septembrie 1971 sub denumirea de Liceul real-umanist nr. 4 Piteşti. Particularitatea acestui liceu, în raport cu celelalte licee din judeţ, a constat și constă în predarea intensivă a limbii germane, motiv pentru care liceul a devenit cunoscut (neoficial) sub numele de Liceul German. În septembrie 1977, când toate liceele din România au fost transformate în licee industriale, Liceul German a devenit Liceul Industrial Nr. 5 Piteşti, fiind dat în patronatul Întreprinderii de Micromotoare Pitesti. În anul şcolar 1990-1991, Liceul Industrial Nr. 5 a redevenit liceu teoretic primind, un an mai târziu, numele actual – Liceul Teoretic „Ion Barbu” Piteşti.

PLAN DE SCOLARIZARE – PENTRU ANUL ŞCOLAR 2024-2025

Sursă foto: ediția tipărită liceu Ion Barbu

CLASA a IX-a – TOTAL  = 7 clase (182 locuri)

PROFIL REAL – 5 clase (130 locuri) din care:        

  • 3 clase MATEMATICĂ–INFORMATICĂ (78 locuri), din care 2 clase Matematică-Informatică intensiv (52 locuri)
  • 2 clase ŞTIINŢE ALE NATURII (52 locuri)

PROFIL UMANIST – 2 clase (52 locuri)

  • FILOLOGIE – Limbi moderne din care 1 clasă Filologie – Limba modernă 1 intensiv (26 locuri)

Alege Barbu pentru că oferă educație de calitate, pentru ca este o școală de prestigiu, pentru pregătirea excelentă a corpului profesoral și pentru tot ce reprezintă, în momentul actual, standardul ridicat al școlarității.

Avem săli cochete, laboratoare “premium” (vom avea chiar un Smart Lab), avem table inteligente în aproape toate sălile de curs, avem 3 laboratoare de științe (recent amenajate, nou-nouțe și pregătite de experimente curioase și de ochi cercetători ).

Sursă foto: ediția tipărită liceu Ion Barbu Sursă foto: ediția tipărită liceu Ion Barbu Sursă foto: ediția tipărită liceu Ion Barbu Sursă foto: ediția tipărită liceu Ion Barbu Sursă foto: ediția tipărită liceu Ion Barbu

Dar dincolo de asta știm toți ca școala, indiferent de nume, prestigiu, tradiție sau dotări, e o instituție care presupune reguli, norme, programa, obiective și lista poate continua.

De ce să alegi Barbu?

Sursă foto: ediția tipărită liceu Ion Barbu

 

  • Pentru ca e mai mult decât educație formală sau nonformala, este promovarea renascentismului în postmodernism-noi știm ca “omul este măsura tuturor lucrurilor” și facem măsuri unice pentru elevii noștri.
  • Pentru ca aici află că geometria și poezia se unesc într-un “loc luminos “, la fel cum ludic și tragic se pot uni într-un sigur cuvânt.
  • Pentru ca la Barbu profesorii sunt “dascăli” și nu gândesc procustian.
  • Pentru ca elevii noștri sunt învățați să gândească “ outside the box”, să fie autentici , să polemizeze și să argumenteze
  • Pentru ca “joie de vivre”este un proces chimic și “chimia” asta îi face pe copii să regrete când termină liceul.
  • Pentru ca legile fizice nu sunt doar relații între mărimi fizice , ci devin relații într-un microcosmos ce angrenează speranțe , suflete și gânduri de adolescență impetuoasă și îndrăzneață .
  • Pentru ca TIC înseamnă și Timpul Interior al Cunoașterii și se face după tic-tacul subiectiv și unic al fiecărui copil.
  • Pentru ca exista în cuvântul “liceu”un parfum de integrală plecată hoinar în tinerețea părinților care au terminat aceeași școală .
  • Pentru ca la catedra, în clase și în cancelarie, există zâmbet, dăruire și “a învăța “ înseamnă descoperire și autodescoperire.
  • Pentru ca cea mai frecventă replică a foștilor elevi este “Doamnaaaa, ce dor mi-e de liceu! N-aș fi crezut să spun asta vreodată”! Și atunci știm ca le-am fost …ca i-am învățat ce înseamnă Utopia , dar i-am pregătit pentru Realia .
  • Petru că avem “ inside jokes” și asta ne face o familie, ne unește și ne întărește , suntem niște fire ce pulsează într-un perpetuu intranet , mereu conectate la un wifi care pentru unii se numește ,,Liceul Teoretic Ion Barbu”, dar pentru noi este geografia ,,spațiului mioritic”, adică este ,,acasă”.

Sursă foto: ediția tipărită.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Modelul cererii de contestație pentru Evaluarea Națională 2024 este acum disponibil

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ion Barbu | Pitești

Ultimele articole