În cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie 2022, va avea loc la Mioveni cea mai amplă acțiune de ecologizare„Let’s Do It România!”. Astfel, cei care vor să se alăture sunt așteptați la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08.30 – 09.00.
Vor fi organizate acțiuni de ecologizare, sub coordonarea echipelor din cadrul Primăriei Mioveni, în mai multe zone verzi din oraș, în special pe malurile Râului Argeșel și zona Pădurii Făget.
Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntarii sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare.Aceștia vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea organizatorilor, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.
Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numărul de telefon 0348/455.444 (interior 111).”, anunță Primăria Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Creștea canabis la el acasă dar și pe un teren din apropiere!