Mai mulți locuitori de pe strada Trivale din municipiul Pitești reclamă existența unui adăpost de câini neautorizat, care ar funcționa într-o gospodărie, rezidenții acuzând că au ajuns la capătul răbdării din cauza zgomotului și a mirosului din zonă. Cetățenii care au solicitat intervenția autorităților susțin că această situație trenează la prăpastia dintre legi, acuzând că animalele îngrijite în număr mare într-una dintre locuințele de pe strada Trivale latră zi și noapte, produc un miros extrem de neplăcut și că ei resimt din propriile gospodării această vecinătate nefastă. De cealaltă parte, cei în grija cărora se află câinii afirmă că în curtea respectivă nu funcționează niciun adăpost și că animalele respective sunt îngrijite în cele mai bune condiții.
Mai precis, proprietara uneia dintre casele aflate pe strada Trivale a semnat un contract de comodat cu asociația de protecția animalelor Eduxanima, permițând astfel ca unele patrupede aflate în situații dificile să fie găzduite la adresa respectivă. Mai mulți vecini din zonă sunt revoltați, însă, de această activitate, reclamând că animalele fac foarte mult zgomot și că emană mirosuri neplăcute, una dintre cauze fiind evacuarea neconformă a dejecțiilor. Mai mult decât atât, spun locuitorii, chiar și părul cățeilor ajunge în gospodăriilor lor, producând efecte nedorite.
Vecinii au cerut evacuarea animalelor, în condițiile legii
Cetățenii nemulțumiți au sesizat mai multe autorități competente, la fața locului făcând recent verificări reprezentanți ai Primăriei Pitești, ai Poliției Locale și ai Direcției de Sănătate Publică, de la care se așteaptă răspunsuri oficiale. De asemenea, locuitorii își caută dreptatea și pe cale legală, urmând ca instanțe de judecată să decidă dacă reclamațiile domniilor lor sunt întemeiate.
„Cele mai mari probleme sunt zgomotul și mirosul produs de căței. Nu este normal ca pe o stradă rezidențială din Pitești să se întâmple acest lucru. Noi nu suntem împotriva animalelor, însă această activitate trebuie desfășurată într-o altă locație. Sunt vecini care au fost nevoiți să se mute din dormitor într-o altă cameră, pentru a putea evita zgomotul. În locația respectivă au fost ținuți și aproape 30 de câini.”, a declarat pentru, publicația „Ancheta”, Alexandru Frîncu, unul dintre locuitorii nemulțumiți de ceea ce se întâmplă.
„Aici funcționează un adăpost de câini neautorizat, chiar dacă cei în cauză neagă acest lucru. Câinii sunt schimbați, vin, pleacă, iar când sosesc animale noi, până se acomodează cu celelalte, zgomotul este insuportabil. Probleme sunt și cu mirosul, din cauza mizeriei. Nemulțumirea noastră nu sunt cățeii, ci fenomenul în sine și efectele produse de aceștia. Am cerut doar ca animalele să fie relocate, cu respectarea legii, pentru că nu este normal să fim nevoiți să suportăm aceste lucruri. Ei se strecoară printre legi, spunând că animalele sunt de companie, că sunt îngrijite și că numărul lor dintr-o gospodărie nu este reglementat.”, ne-a declarat, de asemenea, Gabriela Durdui, care locuiește în aceeași zonă.
„Așteptările noastre sunt ca proprietara să respecte legea, să nu mai tolereze înființarea de adăposturi clandestine, chiar dacă este iubitoare de animale. Să crească dumneaei animalele, nu să le lase aici de izbeliște, pentru că ea nu locuiește aici. Ea spune că sunt animalele ei, dar nu locuiește aici. Noi am cerut evacuarea acestor animale, în condițiile legii, în condiții de siguranță, să fie mutate într-un adăpost legal, care să respecte anumite norme. Una dintre ele este distanța de 100 de metri de la orice proprietate. Noi avem acțiune pe respectarea dreptului de vecinătate pe principiile generale ale Codului civil.”, declară, la rândul domniei-sale, avocatul Flavius Preoteasa, angajat să apere interesele celorlalți rezidenți de pe strada Trivale.
Președintele Eduxanima: „Această locație nu este și nu poate fi considerată un adăpost”
De cealaltă parte a baricadei, lucrurile se văd însă diferit. Președinta Asociației Eduxamina, Carmen Arsene, afirmă că în curtea respectivă nu funcționează niciun adăpost și că patrupezii sunt ținuți în cele mai bune condiții, vaccinați, deparazitați și microcipați. Domnia-sa a declarat că în prezent în curte sunt îngrijiți 7 câini și că niciodată nu au viețuit acolo mai mult de 16 animale. Câinii sunt înregistrați în RECS, baza națională de date a câinilor cu stăpân, și sunt cazați atât în interior, cât și în exterior, unde au la dispoziție cuști din lemn și un padoc amenajat.
„Organizația Eduxanima este un deținător obișnuit de animale, în baza Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Această locație nu este și nu poate fi considerată un adăpost. Nicio prevedere legală nu impune obligativitatea autorizării sanitare veterinare pentru o locație privată în care sunt deținute animale, indiferent de numărul acestora. În urma solicitării de către Organizaţie a unui punct de vedere oficial, DSVSA a confirmat că legislația nu prevede un număr minim de câini peste care să fie obligatorie autorizarea sanitară-veterinară ca „adăpost de câini” – pentru persoane fizice, ONG-uri sau alte entități juridice.
Familia Durdui a achiziționat un imobil în vecinătatea acestei proprietăți, pe care îl supune procesului de renovare, în paralel cu edificarea unei noi construcții pe același teren. Este important de menționat că aceștia nu au locuit și nu locuiesc în prezent la acea adresă. Cu toate acestea, au inițiat acțiuni împotriva proprietarei imobilului unde organizaţia noastră deţine animale, făcând afirmaţii false, nefondate și lipsite de temei legal, care nu au fost susținute prin nicio probă nici măcar în fața instanței. Deși au încercat să blocheze participarea Organizației Eduxanima ca intervenient în proces, sub pretextul că nu au o dispută cu Organizația, ci doar cu proprietarul, instanța a admis intervenția noastră, aspect firesc, având în vedere faptul că organizația are în folosinţă acea proprietate şi este deținătoarea animalelor prezente pe acea proprietate. În data de 12 martie, familia Durdui a pierdut definitiv procesul iniţiat pe calea ordonanței președințiale împotriva proprietarei imobilului, atât în prima instanță, cât și în apel, prin care solicitau interzicerea deţinerii câinilor pe această proprietate.”, a declarat pentru publicația „Ancheta” președintele Organizației Eduxamina, Carmen Arsene.
Situația este departe de a se clarifica, urmând ca instituțiile a căror intervenție s-a solicitat să se pronunțe și ca instanțele să stabilească în ce măsură activitatea respectivă, reglementată sau nu ca un adăpost, poate fi desfășurată pe o stradă cu numeroase proprietăți rezidențiale.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: