Vești bune pentru iubitorii de drumeții. Una dintre cele mai spectaculoase șosele din România ar putea fi redeschisă circulației până la mijlocul lunii iunie.
Iarna care a trecut a fost una mult mai blândă decât cea din 2023. Nu au mai fost căderi abundente de zăpadă la cote foarte înalte. Prin urmare, Transfăgărășanul ar putea fi deschis mai devreme.
Potrivit DRDP Brașov, lucrările de deszăpezire pe Transfăgărășan sunt pe ultima sută de metri, însă pe alocuri, zăpada depășește în continuare chiar și 3 metri.
Continuăm deszăpezirea Transfăgărășanului! Suntem în linie dreaptă pentru deschiderea celui mai spectaculos drum din România până la mijlocul lunii iunie.
În acest moment intervenim cu un ansamblu întreg de utilaje de mare capacitate care fac tot posibilul să curețe cât mai repede și eficient stratul de zăpadă care, pe alocuri depășește în continuare chiar si 3 metri.
Mult a fost, puțin a rămas”, conform unui anunț făcut de DRDP Brașov.”,
Transfăgărăşanul, în lungime de 27 de kilometri, traversează Munţii Făgăraş, prin judeţele Argeş şi Sibiu. Şoseaua este considerată cea mai spectaculoasă din țară și atinge 2.042 de metri altitudine la Bâlea Lac.
În prezent, circulaţia în judeţul Sibiu, pe Transfăgărăşan, este oprită pe porţiunea dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac.
Accesul în zona turistică Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina.
Foto: captură video Facebook DRDP Brașov
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro