Lucrețiu Tudor ocupă, de la sfârșitul lunii ianuarie, funcția de viceprimar al municipiului Pitești, după ce, începând cu anul 2020, a îndepinit rolul de city manager.
Finanțist cu experiență, fost manager al Finanțelor Publice, fost comisar antifraudă, acesta s-a făcut remarcat printr-o ascensiune rapidă în cariera sa la nivelul Fiscului din Argeș. Și-a asumat provocarea de a intra în structura de conducere a celui mai mare centru urban din județ, dorind să contribuie la progresul municipalității și aducând cu sine energia și entuziasmul specifice generației din care face parte.
Cariera mea profesională, până la acest moment, nu a sărit nicio etapă a funcției publice. Am intrat în 2007, prin concurs național, ca comisar debutant la Garda Financiară Argeș, apoi am promovat la comisar asistent și, ulterior, principal, pe bază de examen, în aceeași instituție. În 2013, tot prin concurs național, am devenit inspector antifraudă în cadrul Direcției Antifraudă. În 2018, am devenit șeful Finanțelor Publice din Argeș, iar în decembrie 2020, administrator public al municipiului Pitești, dată la care am părăsit Corpul Funcționarilor Publici prin demisie. La 29 ianuarie am fost ales viceprimar al municipiului Pitești”, afirmă Lucrețiu Tudor despre parcursul său profesional.
Drumul său profesional a fost marcat de o evoluție constantă în sfera financiară și, ulterior, în administrația publică, iar convingerea că o administrație eficientă pornește de la o gestionare responsabilă l-a motivat să se implice activ, mărturisește domnia-sa.
Rezultatele vizibile – confirmarea că munca are un impact real
În calitate de city manager, am avut ocazia să implementez proiecte esențiale pentru modernizarea administrației locale. Astăzi, în rolul de viceprimar, îmi continui activitatea alături de primarul Cristian Gentea, contribuind la dezvoltarea orașului. Rezultatele vizibile – o infrastructură îmbunătățită, servicii publice mai eficiente și atragerea de investiții – îmi confirmă că munca mea are un impact real”, completează viceprimarul municipiului Pitești.
Privind către avantajele noii generații, Lucrețiu Tudor opinează că tinerii de astăzi au un avantaj major – accesul rapid la informație și tehnologie. Spre deosebire de generațiile anterioare, aceștia învață rapid, se adaptează dinamic la schimbările pieței și pot colabora eficient la nivel global. În plus, se observă o deschidere mai mare către inovație și spirit antreprenorial, calități esențiale pentru dezvoltarea comunității.
Dezvoltarea sustenabilă este viitorul
Legat de viitorul municipiului Pitești, noul viceprimar declară că acesta este reprezentat de dezvoltarea sustenabilă.
Piteștiul trebuie să își maximizeze potențialul, să devină, la 100 de km de capitală, un pol de atracție pentru investiții, un loc unde administrația colaborează eficient cu mediul de afaceri și cu societatea civilă. Infrastructura modernă, digitalizarea serviciilor publice și susținerea antreprenoriatului sunt direcțiile esențiale pentru creșterea competitivității noastre”, explică Lucrețiu Tudor.
Colaborarea cu alte generații de specialiști este esențială, iar echilibrul dintre experiență și inovație este cheia unei echipe eficiente, afirmă domnia-sa.
Experiența specialiștilor cu vechime, combinată cu entuziasmul și creativitatea tinerilor, poate duce la soluții durabile și eficiente. În activitatea mea, pun mare preț pe colaborare și dialog, pentru ca ideile noi să fie implementate într-un mod realist și sustenabil”, spune viceprimarul.
Prin specificul activității, munca sa are un impact major asupra comunității locale, responsabilitatea fiind una mare.
Fie că vorbim de proiecte în infrastructură, educație sau atragerea de fonduri europene, toate deciziile pe care le iau sunt gândite pentru a aduce beneficii comunității. Responsabilitatea este mare, dar satisfacția de a vedea schimbarea în fiecare zi, progresul orașului, compensează orice provocare”, afirmă Lucrețiu Tudor.
Perseverența, viziunea clară și echipele bine sudate sunt elementele care fac diferența
Pentru generația din care face parte, oportunitățile sunt mai numeroase ca niciodată, dar și provocările sunt pe măsură. Digitalizarea și globalizarea au deschis porți către educație și cariere care, în trecut, păreau inaccesibile, însă și competiția este mai acerbă.
Tinerii au nevoie de mai multe programe de mentorat
Cred că administrația, mediul de afaceri și sistemul educațional trebuie să colaboreze mai strâns pentru a crea un ecosistem în care tinerii să își poată valorifica potențialul”, explică Lucrețiu Tudor.
***
Această prezentare este parte a proiectului Next Generation – un proiect editorial Ancheta dedicat prezentării personalităților care reflectă cel mai bine reușita noii generații de specialiști, antreprenori, oameni politici și manageri publici din județul Argeș.
Ne propunem, prin acest proiect, să promovăm exemple de bună practică, mesaje și analize ale celor care au reușit în domeniul lor, pentru a încuraja dezvoltarea de competențe, încrederea tinerilor într-un viitor bun în România și repere de succes pentru toate domeniile esențiale din viața societății argeșene.