Magazinele obligate să dea garanție și pentru articolele reduse!

de | 27.01.2023 10:13 | După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Chiar dacă cumperi un produs redus beneficiezi de garanție. Pentru ce perioadă și care sunt regulile privind garanția vei descoperi în rândurile ce urmează. Chiar, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a postat, de curând, pe pagina sa de Facebook câteva informații utile pentru români.

Se aplică regulile privind garanțiile și în privința bunurilor achiziționate în perioadele de reduceri?

  • Regulile privind garanțiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziționate bunurile și de prețul acestora, online, din magazinul clasic, la preț redus sau la preț întreg.

Care sunt regulile privind garanția?

  • OUG 140/2021 este cea care reglementeaza garanțiile bunurilor. De fapt, stabilește că există două tipuri: garanția legală de conformitate și garanția comercială, care pot coexista pentru un singur bun.
  • Garanția legală se aplică pentru orice bun comercializat (cu anumite excepții, clar stabilite). În momentul în care un bun vă este vândut, beneficiați de garanția legală, fără ca garanția să fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii. Garanția legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.
  • În principiu, garanția legală este de doi ani, dar există și excepții:

în cazul bunurilor cu elemente digitale (televizoare, aspiratoare smart, telefoane mobile, etc.) garanția legală poate fi de cinci ani, dacă bunurile au o durată medie de utilizare mai mare de cinci ani, iar contractul prevede furnizarea continuăde conținut digital sau de servicii digitale (de exemplu, actualizări de sistem periodice sal software inclus în contractul de vânzare). Dacă furnizarea continuă de conținut digital sau de servicii digitale se face pentru o perioadă mai mare de cinci ani, atunci garanția va fi valabilă pentru acea perioadă.

în cazul produselor de ocazie, consumatorul și vânzătorul pot conveni asupra unei perioade de garanție de cel puțin un an.

  • Garanția comercială este cea care, în anumite situații, este oferita suplimentar. De exemplu garanție de 5 ani pentru anumite electrocasnice sau de 10 ani pentru anumite componente ale obiectelor electrocasnice. Este ceva în plus față de garanția legală și nu aduce atingere acesteia. O poate oferi atât producătorul, cât și vânzătorul. Garanția comercialăpoate îmbrăca orice formă: o durată de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariției unui defect etc. Dar nu poate înlocui și nu anulează garanția legală.

Ce se întâmplă dacă bunul se defectează sau nu respectă specificațiile?

  • Aveți dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a prețului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificațiile.
  • Ca regulă, inițial, puteți alege între reparare și înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în practică a acesteia în comparație cu cealaltă. De aceea, în practică, repararea este de regulăprima măsură care se ia pentru a asigura funcționalitatea produsului.
  • Repararea produsului sau înlocuirea acestuia se face în termen de 15 zile calendaristice din momentul în care ați informat vânzătorul asupra problemei. Vânzătorul trebuie să preia bunul înlocuit pe cheltuiala proprie.

Foto descriptiv. Sursă foto: arhivă.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cumpărături în sezonul reducerilor. În 14 zile puteți returna produsul!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Paul Anghel | Protecţia Consumatorului