MAI pregătit pentru minivacanța de Crăciun! Peste 22.000 de angajați vor fi la datorie, zilnic

de | 25.12.2024 16:35 | Național, Lifestyle

Aproximativ 22.800 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi la datorie, zilnic, în perioada minivacanței de Crăciun. Polițiști, jandarmi, pompieri, salvatori SMURD și polițiști de frontieră vor asigura ordinea publică, intervențiile rapide și siguranța cetățenilor pe parcursul sărbătorilor, în condiții de trafic intens și aglomerație.

Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI, a declarat că efectivele vor avea în atenție stațiunile turistice, zonele aglomerate și spațiile de divertisment, pentru a preveni faptele ilegale și a combate infracțiunile grave.

Echipajele de ordine publică vor fi prezente la evenimentele la care participă un număr semnificativ de persoane pentru a preveni comiterea de fapte ilegale favorizate de aglomerație, dar și pentru a combate infracțiunile grave.

Totodată vor fi prezente echipaje ale structurilor de intervenții în situații de urgență pregătite să ofere sprijin cetățenilor, inclusiv în cazul unor urgențe medicale.”, a precizat Monica Dajbog.

În aceste zile, aproximativ un milion de persoane sunt așteptate să participe la evenimentele publice organizate cu prilejul sărbătorilor.

Angajații MAI vor supraveghea și lăcașurile de cult unde se desfășoară slujbe de Crăciun.

Pe parcursul minivacanței, 4.900 de pompieri vor fi de serviciu zilnic, fiind pregătiți să gestioneze situațiile de urgență. Inspectoratul General de Aviație va asigura intervenții rapide prin cele 14 aeronave disponibile, dintre care patru elicoptere pot sprijini misiunile de siguranță publică.

De asemenea, aproximativ 200 de jandarmi montani vor patrula pe traseele turistice pentru a veni în ajutorul turiștilor care întâmpină dificultăți.

Pentru a nu se pune în pericol, recomandăm turiștilor să aleagă doar trasee potrivite cu nivelul lor de experiență pe munte, să aibă echipament adecvat și să țină cont de prognoza meteorologică, precum și de atenționările privind pericolul de avalanșă.”, recomandă purtătorul de cuvânt al MAI

Pe arterele rutiere aglomerate, 1.400 de polițiști rutieri vor supraveghea traficul, asigurând fluidizarea acestuia și sancționând abaterile grave, cum ar fi depășirea limitelor de viteză sau conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Polițiștii rutieri vor beneficia și de sprijin aerian pentru intervenții rapide în zonele problematice.

Începând de astăzi, când vor pleca la drum majoritatea cetățenilor care au decis să petreacă Crăciunul departe de casă, pe cele mai solicitate artere rutiere vor acționa dispozitive complexe de polițiști pentru fluidizarea circulației și depistarea șoferilor care sunt un pericol la volan pentru că nu respectă limitele de viteză sau conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Pe timpul minivacanței, zilnic, aproximativ 1.400 de polițiști rutieri vor fi în stradă în special pe drumurile cu risc crescut de producere a unor accidente și la orele cu trafic intens.

Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită prudentă la volan, să-și echipeze vehiculele corespunzător condițiilor de drum și să evite călătoriile pe timp de noapte sau în condiții meteorologice nefavorabile.

Poliția va transmite periodic recomandări pentru participanții la trafic, informări cu privire la starea drumurilor și eventualele rute ocolitoare. Vă rugăm țineți cont de indicațiile polițiștilor rutieri și nu forțați intrarea pe drumuri închise sau cu restricții ori pe care deplasarea se face cu dificultate și vă puteți pune în pericol.”, a adăugat Monica Dajbog.

În punctele de trecere a frontierei, polițiștii vor asigura un control rapid și eficient, având în vedere creșterea numărului de persoane care călătoresc în această perioadă, fie că revin în țară pentru sărbători, fie că pleacă în vacanță.

Foto descriptiv stiri.md

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Recomandările jandarmilor argeșeni pentru sărbători în siguranță

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole