Majorările de pensii și salarii de la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea formelor de sprijin acordate persoanelor din categoriile vulnerabile care au dreptul la ajutoarele pentru încălzire. Aceste clarificări au venit de la premierul Marcel Ciolacu.
”Trebuie să asigurăm în continuare persoanelor din categoriile vulnerabile dreptul la ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie pentru cât a rămas din sezonul rece. Astfel, majorările de pensii sau salarii de la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea acestor forme de sprijin.
Fără această măsură, multor români le-ar înceta aceste ajutoare sau le-ar primi în valori mai mici. Ar fi profund incorect să ajungem la asemenea situații, mai ales în acest moment. Așadar, luăm această decizie de exceptare, fiind vorba de viața a circa 800 de mii de familii ce beneficiază de aceste ajutoare”, a declarat Marcel Ciolacu.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Marcel Ciolacu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Gratuit pentru elevi. Cursurile de pregătire pentru Bacalaureat la Istorie