Mama lui Vlad Pascu, tânărul drogat care a ucis doi studenți la 2 Mai – scapă de măsura controlului judiciar

de | 04.06.2024 20:35 | Eveniment, Național

INFORMAȚII NOI

Mama șoferului drogat care a ucis doi tineri în accidentul de la 2 Mai, Miruna Pascu, a scăpat de măsura controlului judiciar.

Decizia a fost luată de Tribunalul București însă nu este definitivă.

Conform minutei instanţei, „în baza dispoziţiilor art. 348 raportat la art. 207 alin. (4) şi (7) din Codul de procedură penală, constată legalitatea măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă prin încheierea pronunțată la data de 29.11.2023, în dosarul nr. 25573/3/2023/a1.5 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, faţă de inculpata Pascu Miruna (date), trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din Codul penal (fapta din data de 07.09.2023) şi ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din Codul penal (fapta din data de 31.08.2023), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

În baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 202 din Codul de procedură penală, dispune revocarea măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpata Pascu Miruna, prin încheierea pronunţată la data de 29.11.2023, în dosarul nr. 25573/3/2023/a1.5 de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, măsură ce va deveni executorie la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.”

 

ȘTIRE INIȚIALĂ, 10 octombrie 2023

Miruna Pascu, mama șoferului drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai, va fi pusă în libertate. Ea este acuzată de influențarea martorilor din dosar, prieteni cu fiul său.

Tribunalul București a înlocuit arestul preventiv cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, relatează news.ro

Verdictul pronunțat luni de Tribunalul București nu este final și poate fi supus contestării de către DIICOT.

Dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei, cu privire la inculpata Pascu Miruna” și ”dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei Pascu Miruna, la rămânerea definitivă a prezentei, dacă nu este arestată în altă cauză”, se arată în minuta Tribunalului București.

În acest context, mama lui Vlad Pascu trebuie să respecte o serie de obligații.

Va trebui să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, să anunțe cu privire la schimbarea locuinței și să nu comunice direct sau indirect cu inculpații Pascu Mihai și Pascu Vlad sau cu martorii din dosar. De asemenea, în cazul în care dorește să iasă din țară, aceasta va trebui să se adreseze autorităților, care pot sau nu să îi aprobe solicitarea.

În cazul în care nu va respecta aceste obligații, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Miruna Pascu a fost arestată preventiv pe 15 septembrie. Ea este acuzată de către procurori că ar fi încercat să șantajeze martori din dosarul în care este cercetat fiul său. La aceeași dată au fost arestați preventiv și câțiva tineri care îl aprovizionau cu droguri pe Vlad Pascu.

Vă reamintim că, pe 19 august, Vlad Pascu s-a urcat drogat la volan și a lovit un grup de opt persoane, pe drumul dintre 2 Mai și Vama Veche. În urma impactului violent, un băiat de 21 de ani și o fată de 20 de ani au murit pe loc. Alți trei tineri, doi băieți de 19 și 20 de ani și o fată de 20 de ani, au suferit grave leziuni.

După ce a provocat accidentul, el a fugit, însă a fost depistat la scurt timp de oamenii legii în staţiunea Vama Veche. Tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

O argeşeancă va judeca procesul lui Vlad Pascu în dosarul accidentului de la 2 Mai

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Vama Veche | Vlad Pascu

Ultimele articole