anchetaonline.ro

MARIA-DORINA MIHAI – profesionalism și încredere în fiecare proiect de cadastru

de | 03.12.2025 11:46 | Cei mai puternici oameni din Arges, Din ediția tipărită, Lifestyle

▼ MEDIUL DE AFACERI | SERVICII

Maria-Dorina Mihai este un specialist care a făcut, din precizie și responsabilitate, temelia unei cariere solide. Cu o experiență vastă în domeniul serviciilor de cadastru, domnia-sa s-a remarcat prin modul atent și riguros în care tratează fiecare proiect, oferind clienților siguranță și claritate în tot ceea ce înseamnă gestionarea și înregistrarea proprietăților.

Sursă foto: catalog

La doar 18 ani, și-a început parcursul profesional în domeniul geodeziei, iar experiența, ambiția și pasiunea pentru activitatea pe care o desfășoară au determinat-o să își fondeze propria firmă. Maria-Dorina Mihai este inginer geodez, specializat în măsurători terestre și cadastru, cu expertiză în domeniul gestionării, al delimitării și al înregistrării proprietăților imobiliare.

Activând în acest domeniu, și-a dat seama că latura juridică este o componentă foarte importantă când vine vorba de proprietăți imobiliare, așa că și-a completat studiile universitare cu Facultatea de Drept, pentru a înțelege mai bine implicațiile legale ale activității pe care o gestionează. Această combinație între precizia măsurătorilor și rigoarea interpretării legislative îi oferă capacitatea de a livra soluții documentate, precise și conforme cu legislația în vigoare.

„Lucrând într-un domeniu unde precizia, organizarea și rigoarea sunt cruciale, am înțeles că, de fapt, esența este să-ți formezi obiceiuri care să susțină dezvoltarea profesională și personală.”, explică domnia-sa.

▼ SERVICII

Fie că este vorba despre dezvoltări imobiliare, infrastructură, fie de reglementarea situației juridice a unui imobil, inginerul Maria-Dorina Mihai poate oferi soluții eficiente. Serviciile asigurate de domnia-sa acoperă o gamă extinsă:

» Cadastru și intabulare pentru terenuri și construcții.

» Trasare și întărușare a limitelor de proprietate.

» Elaborarea de planuri topografice pentru proiectare și execuție.

» Documentații pentru dezlipiri, alipiri, actualizări cadastrale și expertize tehnice.

În elaborarea acestora folosește tehnologii moderne, care asigură un nivel ridicat de precizie, dar și o eficiență reală în gestionarea fiecărui proiect.

Colaborarea cu un specialist care are expertiza și claritatea Mariei-Dorina Mihai înseamnă transparență, comunicare clară și încrederea că fiecare detaliu este tratat cu maximă seriozitate. Clienții apreciază profesionalismul, dar și modul în care reușește să explice procedurile tehnice într-un limbaj accesibil, făcând întreg procesul ușor de înțeles.

Sursă foto: catalog

Pentru domnia-sa, un cadastru corect realizat nu este doar o etapă administrativă, ci o formă de responsabilitate față de oameni cărora le garantează siguranța juridică și tehnică a proprietății. Prin muncă riguroasă și implicare constantă, a devenit, la nivelul județului Argeș,  și nu numai, un partener de încredere pentru cei care caută servicii de cea mai înaltă calitate, bine fundamentate și adaptate la nevoilor personalizate.

Acest interviu face parte din ediția 2025 a catalogului „Cei mai puternici oameni din Argeș”.

Tema anului a fost „Arta de a învinge”, iar proiectul editorial realizat de publicația Ancheta reprezintă un reper pentru comunitatea argeșeană, reunind, de 20 de ani, personalități din toate domeniile fundamentale ale societății.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole