Naționala României va juca astăzi al doilea meci din preliminariile Cupei Mondiale 2026, împotriva selecționatei din San Marino.
După eșecul din prima partidă cu Bosnia, scor 0-1, tricolorii sunt obligați să câștige pentru a rămâne în lupta pentru calificare
Partida se va desfășura pe stadionul din Serravalle, cu începere de la ora 21:45 și va fi transmisă în direct pe Prima TV.
România nu a mai participat la un Campionat Mondial din 1998, când a fost eliminată în optimile de finală de Croația.
Dacă va câștiga grupa din care mai fac parte Austria, Cipru și San Marino, România va merge direct la CM 2026. Dacă nu, rămâne cu șansa barajului: ocupantele locurilor 2 și cele patru cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor care nu s-au clasat în preliminarii pe unul dintre primele două locuri vor merge la baraj.
Programul complet al grupei României este următorul:
- Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru, San Marino – ROMÂNIA (21:45)
- Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)
Foto: FRF
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
.