Mașină lovită de două trenuri, în Bușteni. Trei persoane au ajuns la spital

de | 26.11.2023 20:22 | Eveniment, Național

Accident cumplit în Buşteni, pe Valea Prahovei. Trei persoane, între care un copil de 12 ani, au fost grav rănite și au ajuns la spital, după ce autoturismul în care se aflau a fost zdrobit de două trenuri.

Accidentul a avut loc astăzi, în jurul prânzului, la o trecere la nivel cu calea ferată din cartierul Poiana Ţapului, în staţiunea Buşteni.

Potrivit stirileprotv.ro, mașina a fost lovită inițial de un tren privat care circula spre Azuga. În urma impactului, autoturismul în cauză a rămas pe calea ferată, fiind lovit de un alt tren care circula pe cealaltă linie, către Ploiești.

accident tren cale ferata masina 640x400 1 - Mașină lovită de două trenuri, în Bușteni. Trei persoane au ajuns la spital

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, precum și ambulanțe SAJ.

Din păcate, în urma impactului, cei trei ocupanți ai autoturismului, un bărbat de aproximativ 56 ani, o femeie de aproximativ 76 ani şi un copil de aproximativ 12 ani, au rămas încarcerați.

cats 2 - Mașină lovită de două trenuri, în Bușteni. Trei persoane au ajuns la spital

Potrivit sursei citate, cele trei persoane au fost extrase dintre fiarele autoturismul și predate echipajelor medicale, care le-au transportat la spital, toţi având politraumatisme.

sursa foto: ISU Prahova

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

ATENȚIE! Risc de avalanşă în masivul Făgăraş

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bușteni | Ploiești | Prahova