Astăzi, 21 aprilie, începând cu ora 14:00, are loc o conferință de presă susținută de către toți reprezentanții structurilor M.A.I. în teritoriu (Instituția Prefectului, Poliție, Jandarmerie și Pompieri), referitor la măsurile ce vor fi desfășurate premergător și în perioada sărbătoririi Învierii Domnului.
Cu această ocazie oamenii legii au transmis un mesaj video în care precizează faptul că în următoarele zile toate structurile M.A.I. vor fi în teren.
Jandarmii și polițiștii vor fi prezenți în teren atât în piețe cât și la biserici sau în alte zone aglomerate.
Sursa video: IPJ Argeș
Asigurarea măsurilor de siguranță cu ocazia sărbătorilor Pascale – Jandarmeria Argeș
Un număr de peste 100 de jandarmi vor fi la datorie in perioada 22 – 25 aprilie . Aceștia vor asigura măsurile specifice la lăcașele de cult din județ acţionând pentru liniștea, ordinea şi siguranţa publică, precum și pentru informarea şi îndrumarea cetăţenilor de a respecta măsurile stabilite de organizatori.
Pe timpul manifestărilor religioase ce vor avea loc pe raza județului Argeș cu ocazia Sărbătorilor Pascale, jandarmii argeșeni alături de polițiști și pompieri vor asigura ordinea publică în zona de competență.
Peste 100 de jandarmi se vor afla la datorie in perioada 22 – 25 aprilie , pentru asigurarea măsurilor specifice la lăcașe de cult de pe raza județului Argeș acţionând pentru liniștea, ordinea şi siguranţa publică, precum și pentru informarea şi îndrumarea cetăţenilor de a respecta măsurile stabilite de organizatori.
De asemenea în această perioadă jandarmii vor acționa atât în regim mixt cu poliția, cât și independent în zonele în care se pot crea aglomerări de persoane(piețe, târguri, lăcașe de cult, etc.).
Pentru asigurarea liniștii și siguranței, precum și pentru evitarea unor situații conflictuale ce ar putea tulbura ordinea publică, în special în apropierea lăcașurilor de cult, recomandăm tuturor să adopte un comportament civilizat și respectuos față de ceilalți și să evite implicarea în conflicte de orice natură., se arată într-un comunicat transmis de
ACȚIUNE ÎN TRAFIC PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș și ai structurilor rutiere, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică cu atribuții de poliție rutieră, au fost prezenți pe drumurile din județ, ieri, 20 aprilie.
Obiectivul acțiunii a fost combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, anume viteza, sub toate formele sale și respectarea regulilor la traversarea drumului, pentru creșterea gradului de siguranță, precum şi conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 162 de amenzi în valoare totală de aproape 30.000 de lei.
De asemenea au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 14 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
Sursă video: IPJ Argeș
Reamintim faptul că începând cu luna februarie 2022, au intrat în vigoare modificări ale Codului Rutier care prevăd abateri noi, precum și regim sancționator mai aspru pentru unele abateri.
Dintre contravențiile cu caracter de noutate, amintim:
– încălcarea regimului legal de viteză cu mai mult de 70 km/h (față de limita legală de pe sectorul unde se constată abaterea) are ca sancțiune complementară reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile, iar dovada înlocuitoare este fără drept de circulație, aidoma constatărilor pentru conducere sub influența alcoolului;
– o altă noutate constă în definirea și sancționarea comportamentului agresiv în timpul condusului, iar sancțiunea complementară este reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, concomitent cu sancțiune contravențională.
Recomandările polițiștilor rutieri argeșeni:
Se recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în orice deplasare, astfel încât să nu creeze întâmplări neașteptate pentru ceilalți participanți la trafic.
Pietonilor le este recomandat să nu se expună pericolului prin traversări prin loc nepermis, se asigure că intenția de a traversa a fost observată și că șoferii pot opri în condiții de siguranță.
Pentru participanții la trafic pe două roti, un lucru foarte important este echipamentul de protecție, alături de un comportament predictibil pentru cei din jurul lor.
De asemenea, conducătorilor auto le este recomandat să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată. La apropierea de intersecții să crească atenția, în special la schimbarea direcției de deplasare spre stânga, iar la apropierea de trecerile pentru pietoni să reducă viteza de deplasare și să mărească atenția, pentru a putea opri în condiții de siguranță.
Trebuie reamintit totodată despre respectarea limitelor de viteză, dar și despre efectul nefast al consumului de alcool.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro :