Un nou medic se alătură echipei Spitalului Orășenesc Mioveni

de | 23.06.2025 15:45 | Mioveni, Administrație, Lifestyle

Echipa managerială a Spitalului Orășenesc Mioveni continuă demersurile pentru atragerea medicilor bine pregătiți și empatici, în vederea oferirii unor servicii medicale moderne și sigure, adaptate nevoilor pacienților și vine cu alte vești bune.
Dr. Doina Ioniță, medic specialist dermatolog se va alătura echipei medicale argeșene începând de luni, 30 iunie.
Dr. Doina Ioniță,
Doamna Ioniță este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, promoția 2017, cu media 9,30, Aceasta a obținut un punctaj de 864/950 la examenul de rezidențiat, clasându-se în primii 10% dintre candidații din România.
Dr. Doina Ioniță a urmat programul de rezidențiat în Dermato-Venerologie în cadrul Spitalului Clinic Colentina, un centru cu tradiție în formarea de specialiști în domeniul dermatologiei.
Trebuie menționat faptul că aceasta este membră a Societății Române de Dermatologie și a Societății Europene de Dermatologie, participând activ la numeroase congrese și manifestări științifice naționale și internaționale.
Mai jos prezentăm competențele dobândite:
▪ Chirurgie dermatologică
▪ Dermatoscopie
▪ Electroterapie și crioterapie
▪ Injectări cu toxină botulinică, acid hialuronic, biostimulatoare de colagen
▪ Microneedling
▪ Tehnologii LASER: CO₂, Nd:YAG, thulium, Morpheus
511005636 1186513066611468 4246605397443309065 n - Un nou medic se alătură echipei Spitalului Orășenesc Mioveni
Reprezzentanții spitalului mai transmit faptul că prin profesionalismul și experiența sa, dr. Doina Ioniță contribuie la diversificarea serviciilor medicale oferite în cadrul Ambulatoriului Spitalului Orășenesc Mioveni, punând accent pe diagnosticarea corectă și tratamente dermatologice moderne.
Programul de consultații dermatologice este următorul:
  • Luni: 07:00 – 14:30;
  • Joi: 07:00 – 17:00.
Persoanele care doresc informații sau doresc să se programeze au la dispoziție numerele de telefon: 0372.791.212 | 0730.013.974
Foto: Facebook Spitalul Mioveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole