Vom câștiga alegerile prezidențiale parlamentare și vom forma guvernul în jurul Partidului Național Liberal. Este unul din mesajele centrale care a fost repetat în cadrul întâlnirii regionale a filialelor PNL din vestul țării.
Majoritatea liderilor PNL care au luat cuvântul au vorbit despre pericolul binomului PSD-AUR. Aceștia au arătat că singurul candidat care poate strica planul PSD de a forța o finală Ciolacu-Simion, este candidatul PNL.
”Nicolae Ciucă e singurul care poate opri blatul PSD-AUR și singurul care poate scăpa România de o finală prezidențială Ciolacu – Simion”, a declarat secretarul general al partidului Lucian Bode.
La rândul său, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a vorbit despre calitățile lui Nicolae Ciucă. ”Este un patriot veritabil, care știe relații internaționale și geopolitica regiunii. Și, mai ales, un om de dreapta asumat”, a declarat Rareș Bogdan, menționând totodată faptul că liberalii sunt singurii care îl pot opri ”candidatul Nordis”, Marcel Ciolacu.
Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu i-a asigurat pe cei peste 4 mii de invitați la eveniment că ”Nicolae Ciucă va pune un prim-ministru din PNL – și nu alt candidat la președinția României”. ”Vom câștiga alegerile parlamentare din 1 decembrie și vom forma guvernul în jurul Partidului Național Liberal”, a fost concluzia lui Dan Motreanu, susținută prin aplauzele sălii.
Material publicat de SC CRCS – Centrul Regional de Cercetări Statistice SRL, la comanda Partidului Național Liberal, Cod Unic Mandatar Financiar 31240003.
Sursă foto: PNL.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă îi îndeamnă pe români să îl voteze președinte pe Nicolae Ciucă