Pasionații de artă și frumos sunt invitați la Muzeul Județean Argeș – Galeria de Artă Naivă, vineri, 07 martie, ora 11.00, la vernisajul expoziției ”Metamorfoze artistice”, un eveniment ce aduce în prim-plan armonia dintre pictură și bijuteria contemporană.
Expoziția reunește două universuri fascinante: pictura, prin lucrările artistei Floria Civitu, care prezintă tablouri ce surprind portrete, flori și scene pline de emoție, și bijuteria prin lucrările unice ale artistei Andrada Mihai realizate manual, astfel fiind explorată relația dintre formă, material și emoția surprinsă pe pânză.
”Am ales să realizăm acest dialog între două femei argeșene chiar în luna celebrării feminității și frumosului pentru a evidenția forța și sensibilitatea feminină prin creații artistice de excepție. Vizitatorii vor putea admira tablouri ce surprind universul artistei în tușe de culoare, alături de bijuterii unicat, lucrate cu măiestrie din diverse materiale neconvenționale.
Vă așteptăm să celebrăm împreună frumusețea și creativitatea feminină prin artă!”, transmit cei de la Muzeul Județean Argeș.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 07 martie – 31 martie, de luni până duminică, în intervalul 9.00-19.00.
Foto descriptiv. Sursă foto: Muzeul Județean Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Incendiile de vegetație: Obligații legale și sancțiuni pentru nerespectare!