anchetaonline.ro

Mihai Coteț: ”Cele trei moțiuni ale opoziției trebuie respinse”. UPDATE: A fost respinsă și a doua moțiune. Mai este una la vot

de | 09.02.2026 16:36 | Județean, Național, Politic

Vicepreședintele Senatului, liberalul argeșean Mihai Coteț, face un apel ferm la responsabilitate politică înaintea votului asupra celor trei moțiuni simple depuse de opoziție. Acesta susține că respingerea lor este esențială pentru menținerea stabilității guvernamentale și avertizează că orice susținere a moțiunilor ar transmite un semnal politic periculos, de slăbire a majorității parlamentare și de aliniere indirectă la agenda AUR.

UPDATE 1:

A doua moțiune l-a avut ca țintă pe premierul Ilie Bolojan, în calitatea sa de ministru interimar al Educației. Din cei 120 de senatori prezenți, au votat pentru – 44, contra – 74, abținere – 2.

Sursă foto: screenshot fb senatul romaniei

UPDATE:

motiune 1 - Mihai Coteț: ”Cele trei moțiuni ale opoziției trebuie respinse”. UPDATE: A fost respinsă și a doua moțiune. Mai este una la vot

Prima moțiune, cea îndreptată împotriva ministrei Oana Țoiu ce critică poziția Guvernului în negocierile europene privind acordul comercial cu statele Mercosur a picat. Din cei 115 senatori prezenți, au votat pentru – 38, contra. – 52, abținere – 25.

 

Știre inițială:

Vă reamintim că opoziția parlamentară a depus trei moțiuni simple care sunt dezbătute și supuse votului astăzi în Senat. Prima moțiune este îndreptată împotriva ministrei Oana Țoiu și critică poziția Guvernului în negocierile europene privind acordul comercial cu statele Mercosur. A doua moțiune îl are ca țintă pe premierul Ilie Bolojan, în calitatea sa de ministru interimar al Educației. Documentul critică modul de gestionare a problemelor din învățământul universitar și impactul măsurilor bugetare asupra studenților. Cea de-a treia moțiune îl vizează pe ministrul Apărării, Radu Miruță. Inițiatorii reproșează declarații publice considerate neinspirate și lipsa unei strategii coerente în domeniul securității, susținând că acestea pot afecta credibilitatea României pe plan extern. Deși moțiunile simple nu duc automat la demiteri, ele reprezintă un semnal politic puternic și pot amplifica presiunea asupra Executivului.

”Astăzi, în Senatul României, cele trei moțiuni simple depuse de opoziție trebuie respinse fără echivoc.

Este o chestiune de responsabilitate politică și de respect față de mandatul primit de la cetățeni.

O majoritate parlamentară și guvernamentală funcțională presupune solidaritate, coerență și asumare. Partidele din coaliție au datoria de a susține Guvernul pe care îl compun, nu doar din rațiuni politice, ci din respect pentru stabilitatea instituțională a statului.

Orice vot acordat acestor moțiuni ar însemna mai mult decât un gest de nemulțumire punctuală. Ar transmite un semnal politic periculos, acela al unei alinieri, fie și indirecte, la agenda AUR și al slăbirii deliberate a majorității parlamentare.

România nu își poate permite ambiguități sau jocuri politice care subminează actul de guvernare.

Avem nevoie de maturitate politică, responsabilitate și consecvență, nu de gesturi care alimentează instabilitatea. În momentele importante, statul se construiește prin decizii clare și prin unitate, nu prin calcule de moment.”, a transmis în postarea publicată pe pagina de Facebook înainte de începerea ședinței, vicepreședintele Senatului, liberalul argeșean Mihai Coteț.

Știre în curs de actualizare.

Foto descriptiv. Sursă foto: colaj Ancheta/FB Mihai Cotet și screenshot FB Senatul României

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Trei moțiuni simple, astăzi la vot în Senat: Opoziția provoacă Guvernul pe extern, apărare și educație

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole