Mihai Coteț: ”Europa are un plan și România trebuie să fie parte activă din el”

de | 24.06.2025 15:04 | Politic, Județean

Într-un context în care resursele de apă devin tot mai fragile și imprevizibile, colaborarea europeană și națională pentru protejarea acestei resurse vitale devine esențială. Discuția despre Strategia europeană pentru reziliența apei subliniază necesitatea investițiilor în infrastructură, accesului echitabil la apă curată, cooperării transfrontaliere și utilizării digitalizării pentru prevenirea crizelor. România are oportunitatea și responsabilitatea de a se alinia planurilor europene pentru a asigura o gestionare eficientă și durabilă a resurselor de apă, vitală pentru siguranța și bunăstarea cetățenilor săi, iar despre aceste lucruri a vorbit astăzi, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț.

Sursă foto: FB Mihai Coteț.

”Apa nu așteaptă! Nici natura!

Astăzi, am avut onoarea de a o primi pe doamna Jessika Roswall, Comisar european pentru mediu, ape și economie circulară, într-o întâlnire comună a comisiilor pentru afaceri europene și mediu din Parlamentul României”, a transmis senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț.

Potrivit acestuia tema discuției a fost strategia europeană pentru reziliența apei – o inițiativă esențială într-o perioadă în care apa devine tot mai puțină, mai imprevizibilă și, uneori, mai periculoasă.

”România are deja motive serioase să ia acest subiect în serios. Fie că vorbim de inundațiile care au afectat mii de oameni în ultimele săptămâni, fie că privim cu îngrijorare către dezastrul de la Salina Praid, unde apa a devenit dușmanul din subteran, vedem limpede cât de fragile sunt echilibrele natural”, a mai completat senatorul liberal.

De altfel, potrivit acestuia se susține: ”Investiții în soluții inteligente și infrastructură modernă; Acces echitabil la apă curată, pentru toți cetățenii; Cooperare transfrontalieră pentru o protecție reală a resurselor; Folosirea digitalizării și a inovației pentru a preveni crizele, nu doar pentru a reacționa la ele”.

”Europa are un plan și România trebuie să fie parte activă din el. Vom susține implementarea Strategiei și vom participa, începând cu decembrie 2025, la Forumurile europene pentru reziliența apei, unde se vor lua deciziile-cheie pentru viitor.

Apa nu e un simplu serviciu. E viață. E siguranță. E o resursă pe care o vom prețui doar dacă învățăm să o protejăm, împreună.”, a transmis senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț.

Sursă foto: FB Mihai Coteț.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Executivul Ilie Bolojan prinde contur. Noul guvern a primit votul de învestitură în Parlament

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole