anchetaonline.ro

Mii de kilometri de garduri electrice în România. Măsuri împotriva atacurilor ursului brun

de | 24.01.2026 08:38 | Administrație, Lifestyle, Național

Mii de kilometri de garduri electrice vor fi instalați în România, în cadrul unui program de prevenție derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru a reduce semnificativ atacurile urșilor și pagubele provocate de aceștia, dar fără a-i răni. Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Programul face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri implementate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Am promis un pachet de măsuri echilibrate pentru gestionarea conflictelor om-urs și iată că livrăm promisiunile făcute! Acest program reprezintă un instrument de prevenție, pentru că noi urmărim reducerea situațiilor în care oamenii ajung în conflict cu animalele sălbatice, mai ales în comunitățile unde incidentele cu ursul brun sunt frecvente. Aprobarea acestei finanțări se alătură activităților derulate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în cadrul Proiectului Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România. Gardurile electrice reduc semnificativ riscul de atacuri și pagube, fără a răni animalele și fără a le altera comportamentul natural. Protejează gospodării, stupine, exploatații agricole, dar și traseele naturale ale animalelor. Datele din teren arată clar: acolo unde prevenim, conflictele scad. Iar asta înseamnă mai multă siguranță pentru oameni și mai mult respect pentru natură”, a declarat ministra Diana Buzoianu.

Gardurile electrice vor fi amplasate în zone locuite, în apropierea exploatațiilor agricole și a stupinelor, pe traseele de deplasare ale faunei sălbatice, dar și în ariile naturale protejate. Aceste sisteme au rolul de a proteja gospodăriile și bunurile, menținând în același timp traseele naturale ale animalelor și respectând echilibrul ecosistemelor.

Până în prezent, 1.635 de beneficiari au ales aceste soluții responsabile, demonstrând că prevenția este cea mai bună cale de conviețuire cu fauna sălbatică.”, transmite AFM

Administrația Fondului pentru Mediu subliniază că investiția depășește 24 de milioane de lei și reprezintă un pas important pentru protecția comunităților și a faunei sălbatice. Fondurile pot fi utilizate nu doar pentru garduri electrice, ci și pentru sisteme cu fascicule luminoase sau acustice, care ghidează animalele în siguranță departe de zonele locuite, cu respectarea legislației naționale și europene.

Prin acest program, autoritățile își propun să reducă riscul de accidente, pagube materiale și intervenții extreme, să diminueze presiunea asupra faunei sălbatice și să contribuie la conservarea biodiversității, promovând un model de coexistență echilibrată între om și natură.

Sursă foto: Ministerul Mediului

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cezar Toma – avansat general! Fostul șef al Jandarmeriei Argeș a fost promovat de președintele Nicușor Dan!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole