Ministerul Muncii anunță: Grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice a fost revizuită

de | 23.10.2024 14:49 | Pitești, Administrație

Ministerul Muncii anunță că Grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice a fost revizuită după 24 de ani. Guvernul a simplificat, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, și a revizuit instrumentele standard de evaluare a nevoilor acestor persoane, respectiv criteriile de încadrare în grade de dependenţă și fişa de evaluare socio-medicală. Modificările au fost propuse în contextul în care această grilă nu a mai fost actualizată din anul 2000, potrivit informării publicate.

Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice este utilizată în încadrarea persoanelor vârstnice în grade de dependență și în elaborarea planului individualizat de îngrijire și asistență.

Documentul adoptat propune utilizarea în evaluarea persoanelor vârstnice a unui instrument de măsură cu 36 de parametri prin care se evaluează dizabilitatea, propus de Organizația Mondială a Sănătății, pentru a asigura o evaluare detaliată și sensibilă a funcționării acestor persoane, precum și o îmbunătățire a îngrijirilor și a calității vieții lor.

Totodată, se prevede că pentru formularul fișei de evaluare socio-medicală, în vederea eficientizării activității serviciului public de asistență socială (SPAS) care stabilește dreptul la asistență socială, să fie valorificate informațiile deja existente în sistemul de evidență al SPAS, la data realizării evaluării.

mmss grila 1 - Ministerul Muncii anunță: Grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice a fost revizuită

”Prin implementarea acestor măsuri de revizuire ne dorim ca acordarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice să se realizeze conform nevoilor lor reale, iar primul pas este ca ele să fie evaluate complet și detaliat. De asemenea, prin aceste măsuri avem în vedere eficientizarea procesului de planificare și finanțare a serviciilor sociale acordate persoanelor vârstnice dependente și creșterea gradului de acces al acestora la serviciile sociale acordate ca măsură de asistență socială”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Revizuirea grilei contribuie la operaționalizarea și funcționarea celor 71 de centre de zi de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice, care vor fi înființate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Măsurile vor intra în vigoare de la 1 martie 2025, cererile de asistență socială înregistrate până la această dată urmând să fie soluționate conform legislației în vigoare la data înregistrării lor.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB MMSS

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bărbat de 27 de ani reținut și plasat sub control judiciar, în cadrul operațiunii „Jupiter”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole