În contextul actualei crize fiscal-bugetare, Ministerul Educației și Cercetării a deschis dialogul cu principalele organizații studențești din România — ANOSR, UNSR și USR — pentru a identifica soluții reale de sprijin pentru studenți. Ministrul Daniel David susține flexibilitatea universităților în acordarea burselor și promite modificări legislative, de îndată ce situația economică o va permite.
La începutul acestei săptămâni, Ministerul Educației și Cercetării a organizat o întâlnire de lucru cu principalele organizații studențești din țară – ANOSR, UNSR și USR.
”Scopul? Să găsim, împreună, soluții reale pentru susținerea voastră, în contextul unei crize fiscal-bugetare care ne afectează pe toți”, explică cei de la MInisterul Educației în informarea publicată.
Potrivit sursei citate, ministrul Daniel David a punctat că, în pofida faptului că România traversează o criză fiscal-bugetară majoră, a insistat ca în reglementările normative specifice universitățile să-și păstreze mai departe libertatea de a oferi burse și suport studenților din venituri proprii, acolo unde își permit, indiferent de forma de studiu (buget sau taxă), pe tot parcursul anului. În condițiile constrângerilor legale în vigoare, această flexibilitate nu este aplicabilă și pentru fondurile la dispoziția ministerului.
De asemenea, potrivit sursei citate, ministrul va participa la dezbaterile organizate de asociațiile studențești reprezentative, pentru a asculta direct ideile și nevoile voastre și pentru a identifica, împreună, cele mai bune măsuri. Mai mult decât atât, a anunțat că va susține modificarea reglementărilor actuale de îndată ce situația bugetară a țării va permite.
”Educația universitară este un parteneriat. În vremuri bune și în momente grele, rămânem alături de voi și lucrăm pentru soluții sustenabile”, se mai punctează în informartea publciată de Ministerulș Educației.
Foto descriptiv. Sursă foto: gov.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bradu colectează textilele vechi! Campanie de curățenie, pe 8 august