anchetaonline.ro

Ministrul Energiei, anunț despre reumplerea lacului Vidraru

de | 05.04.2026 17:40 | Județean, Național, Politic

În urma lucrărilor de retehnologizare, procesul de reumplere a lacului de acumulare Vidraru a început, după cum a anunțat sâmbătă Bogdan Ivan, ministrul Energiei. Când ar urma să fie finalizate operațiunile?

Conform ministrului, datele hidrologice sunt unele favorabile, iar dacă se mențin în acest fel, procesul de reumplere ar putea fi finalizat în toamna acestui an, mai exact în luna octombrie.

Alimentarea cu apă în aval este asigurată permanent, fără impact asupra localităților din zonă. În paralel, urmărim constant evoluția lucrărilor, avem echipe în teren și monitorizăm situația prin sisteme automate, astfel încât fiecare etapă să se desfășoare în deplină siguranță”, a anunțat Bogdan Ivan, sâmbătă, într-un mesaj postat pe Facebook.

Ministrul Energiei a ținut să reamintească faptul că Barajul Vidraru a fost pus în funcțiune în 1966, depășind cu 30 de ani termenul de utilizare. Prin urmare, lucrările de retehnologizare erau imperios necesare.

Ivan a subliniat că „vorbim despre siguranța în exploatare a unei infrastructuri critice pentru România. În toată această perioadă, m-am asigurat că Hidroelectrica respectă avizele, asigură permanent apa brută conform obligațiilor legale și aplică măsurile tehnice necesare pentru limitarea impactului în teren”.

Amintim că ministrul Energiei a fost chemat la Ora Guvernului în Parlament, în urmă cu două luni, în urma problemelor cu apa potabilă din municipiul Curtea de Argeș. La momentul respectiv, Bogdan Ivan preciza că lucrările la Vidraru nu au cum să fie amânate.

Foto: Facebook Bogdan Ivan

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Doliu în lumea politică. A murit un fost ministru al Educației

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Barajul Vidraru | Ministerul Energiei | Vidraru