România face un pas semnificativ în reformarea modului de pregătire a rezervei militare. Camera Deputaților a votat recent, cu o largă majoritate, legea care introduce conceptul de „militar voluntar în termen” – o formă de instruire militară de bază, destinată exclusiv tinerilor care aleg, din proprie inițiativă, să urmeze un stagiu de pregătire în cadrul Armatei Române. Noua prevedere se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, femei și bărbați, și presupune participarea la un program de instruire de până la patru luni, în regim complet de voluntariat. „Nu este vorba despre obligativitate. Nu este o mobilizare. Este o șansă pentru tinerii care vor să se pregătească, să învețe disciplină, să devină parte din rezerva Armatei Române.”, a declarat Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării.
Instruire, soldă și o indemnizație finală
Participanții la program vor beneficia, pe durata stagiului, de cazare, hrană, echipament, instruire de bază, asistență medicală și solda lunară a unui militar activ. La final, tinerii vor primi o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute. Scopul, potrivit ministrului, este dublu: formarea individuală și revitalizarea rezervei armatei. „Este o ocazie pentru tinerii care vor să se formeze, să înțeleagă disciplina militară și să contribuie la siguranța țării. Și o șansă reală pentru România pentru a-și întineri rezerva, pentru a construi o armată modernă și bine pregătită.”, a mai declarat ministrul Apărării.
Potrivit unui sondaj INSCOP citat de Moșteanu, 74% dintre români susțin introducerea stagiului militar voluntar, ceea ce reflectă o tendință de susținere publică mai largă pentru astfel de inițiative, în contextul geopolitic actual.
În paralel cu promovarea programului, Moșteanu a făcut și o referire directă la criticile venite din anumite medii, acuzând existența unor campanii de dezinformare: „Știu că asta deranjează pe mulți, se vede și în intensitatea cu care răspândesc minciunile fabricate în laboratoarele de propagandă ale Kremlinului. Dar mergem mai departe.”
Ministerul Apărării intenționează să operationalizeze acest program în perioada următoare, cu primele serii posibile începând din 2026, în funcție de buget, infrastructură și interesul public.
Material realizat de redacția Ancheta.
Sursă foto: ediția tipărita
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













