Ministrul Justiției, Radu Marinescu, i-a transmis astăzi, 07 aprilie, președintelui Nicușor Dan propunerile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din cadrul Ministerului Public, în conformitate cu Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Dosarele au fost trimise după reluarea interviurilor, de către Comisia constituită la MJ, în cazul procurorilor care au primit aviz negativ de la CSM – Cristina Chiriac, Marinela Mincă și Gill-Julien Grigore-Iacobici.
Printre propunerile pentru Direcția Națională Anticorupție se află și Marius-Ionel Ștefan, șeful DNA Pitești, pentru funcția de procuror-șef adjunct, alături de Marinela Mincă.
Marius-Ionel Ștefan și-a început cariera în 2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și, între 2010 și 2022, a activat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, unde a fost prim-procuror între 2015 și 2021 și apoi prim-procuror adjunct al aceleiași unități. Din 2022 conduce Serviciul Teritorial Pitești al DNA.
Ioan-Viorel Cerbu, actualul adjunct al DNA, a fost propus pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, având aviz pozitiv unanim al Secției pentru Procurori a CSM.
Pentru Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Codrin-Horațiu Miron, șeful DIICOT Timișoara, a fost propus pentru funcția de procuror-șef, cu aviz pozitiv unanim al Secției pentru Procurori a CSM. Pentru funcția de funcția de procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au fost propuși Alex-Florin Florența, fost procuror general al României, care nu a primit avizul Secției pentru Procurori, și Gill-Julien Grigore-Iacobici, care a fost reaudiat astăzi.
Nicușor Dan: “În momentul în care voi primi propunerile, voi analiza”
Decretul Președintelui privind numirile sau un refuz motivat trebuie emis în termen de 60 de zile de la primirea propunerilor. Președintele Nicușor Dan a declarat că va analiza toate propunerile în momentul în care acestea vor fi primite oficial
Pentru procurori, aștept să primesc de la Ministrul Justiției. În momentul acesta, nu am primit oficial propunerile pentru niciuna dintre cele 8 funcții care au fost scoase la concurs. În momentul în care voi primi, voi analiza”, a spus astăzi, la Timișoara, Nicușor Dan.
Sursă foto: Mediafax/Ministerul Justiției/ colaj Ancheta
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Fulgy, fiul Clejanilor, internat la Obregia după ce a amenințat că aruncă un bloc în aer











