Ministrul Muncii, discuții cu românii din Spania

de | 11.05.2024 20:04 | Administrație, Național

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a fost să discute cu românii din Spania, le-am ascultat poveștile de viață, le-am răspuns punctual la problemele pe care le-au ridicat și le-a transmis că pot conta de fiecare dată Ministerul Muncii prin atașații săi pe probleme de muncă și sociale.

”M-am simțit tare bine în mijlocul alor noștri – românii din Regatul Spaniei!”, a transmis Simona Bucura-Oprescu pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook Simona Bucura Oprescu.

”Dorința mea este ca românii din Diaspora să revină acasă. Dar, indiferent de care este opțiunea dânșilor, trebuie să știe că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale le este mereu alături. Am constatat eu însămi cât de apreciată este prezența atașaților pe probleme de muncă și afaceri sociale ai MMSS în Regatul Spaniei. Colegele noastre, doamnele Anca Mihaela Pricop și Cristina Florea, sunt la dispoziția românilor din Spania pentru a le proteja drepturile. Le mulțumesc pentru profesionalism, implicare și dăruire!

Sunt tare mândră de rezultatele profesionale demonstrate deja aici de către  românii care trăiesc și muncesc în Spania, de respectul de care se bucură în societatea spaniolă și de legătura puternică pe care o au cu țara mamă!”, a mai completat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Sursă foto: Facebook MMSS Sursă foto: Facebook MMSS Sursă foto: Facebook MMSS

Vizita de lucru la Madrid a ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a inclus și cunoașterea unor antreprenori români care au dezvoltat afaceri importante în Spania, precum și a mediului neguvernamental românesc care asigură suport social pentru românii care sunt într-o situație de vulnerabilitate, dar care, în paralel, promovează limba și tradițiile românești. Astfel, demnitarul român a răspuns invitației de a vedea sediul asociației Salva, una dintre cele mai active organizații neguvernamentale românești din Spania în domeniul protecției sociale, care asigură atât alimente membrilor comunității de români care sunt în situații dificile, dar și formare profesională și sprijin în accesarea unui loc de muncă. Totodată, prin dăruirea președintei, Ica Tomi, copiii români găsesc la sediul asociației un mediu românesc autentic, în care ei învață limba, dansurile și tradițiile de acasă. Programul ministrului Simona Bucura-Oprescu a inclus și vizitarea unor firme românești de succes din Comunitatea Madrid, înființate de Adrian Țudic și Gicu Micu, conaționali care, cu profesionalism, multă muncă și consecvență au reușit să se impună în Spania ca antreprenori de succes, devenind exemple de bună practică.

”Am întâlnit în Spania doi antreprenori români de succes”

Compania de construcții Grupo Tudic, condusă de Adrian Țudic, are în prezent un portofoliu de peste 800.000 metri pătrați construiți în centre rezidențiale, centre comerciale, logistică, birouri din Spania și deține unul dintre cele mai importante parcuri de mașini din Madrid, cu peste 40 de echipamente grele de terasament, zeci de camioane, macarale, gondole. Ministrul a vizitat și compania ALUMINIO GM, condusă de omul de afaceri Gicu Micu, care produce tâmplărie de aluminiu și PVC în două fabrici din Spania, iar produsele realizate sunt distribuite și în Germania și Franța. Datorită succesului său, Comunitatea românească din Madrid a primit pe 2 mai cea mai înaltă distincție din partea Guvernului Regional Madrid, ca o recunoaștere pentru felul în care s-au integrat și pentru contribuția sa la dezvoltarea regiunii. În cadrul vizitelor la cele două companii conduse de antreprenori români, ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajații, a văzut condițiile de lucru și a răspuns întrebărilor pe care oamenii le-au avut cu privire la drepturile și obligațiile lor în raport cu statul spaniol și cu cel român. Aproximativ jumătate dintre angajații celor doi antreprenori sunt cetățeni români.

Sursă foto: Facebook MMSS Sursă foto: Facebook MMSS Sursă foto: Facebook MMSS

”Am întâlnit în Spania doi antreprenori români de succes pe care îi felicit pentru ceea ce au realizat! Mă bucur că nu și-au uitat rădăcinile și că se bazează pe hărnicia și priceperea românilor care au venit pe aceste meleaguri. Avem și un exemplu despre ceea ce înseamnă formarea profesională și adaptarea la nevoile pieței muncii, despre cum se poate parcurge drumul de la lucrător la antreprenor de succes, cum este cazul domnului Micu. Și mă bucur să văd cum un român provenit din Maramureșul istoric, așa cum este domnul Țudic, s-a impus ca unul dintre cei mai mari antreprenori din zona Madrid, generând sute de locuri de muncă. Sunt exemplele cele mai grăitoare ale faptului că prin muncă, ambiție și pregătire continua visurile pot deveni realitate, indiferent de obstacolele întâmpinate pe parcurs!”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, potrivit. Informării publicate de Ministerul Muncii.

Vizita delegației ministeriale a inclus și Episcopia Ortodoxă a Spaniei și Portugaliei, având în vedere rolul extrem de important pe care biserica românească îl are în viața românilor care trăiesc acolo.

În cadrul discuției cu oficialul român, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox al Spaniei și Portugaliei a cerut sprijin în vederea reglementării în Spania a situației preoților români astfel încât aceștia să poată fi angajați și să beneficieze de asigurări sociale.

În acest sens, demnitarul român a menționat că va face în cel mai scurt timp toate diligențele necesare către omologii săi din Regatul Spaniei. Totodată, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu a răspuns invitației adresate de Radio Românul de a acorda un interviu în care să se adreseze comunității de români din zona Madridului.

Sursă foto: Facebook Simona Bucura Oprescu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

La Pitești. Fonduri importante pentru extinderea rețelelor de gaze

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Germania | Maramureș | Ministerul Muncii | Ministrul Muncii | Simona Bucura-Oprescu | Spania | Vedea